Calendarul zilei 23 ianuarie
Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2015, 11:33
EVENIMENTE INTERNE
– Culte, Biserică
* „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2015”, desfăşurată în perioada 19-26 ianuarie, are ca temă, aleasă de bisericile din Brazilia, textul scripturistic: „Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!” (Evanghelia după Ioan capitolul 4, versetul 7). Astăzi, rugăciunea are loc, de la ora 17:00, la Catedrala episcopală Armeană „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Bd. Carol I nr. 43
– Manifestări dedicate împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie)
* Bacău: De la ora 11:00, în Sala de festivităţi a Cercului Militar, Comenduirea Garnizoanei Bacău, împreună cu Filiala din Bacău a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război General „Eremia Grigorescu, Filiala „General Nicolae Şova” a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi Filiala „Colonel Corneliu Chiricheş” a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, organizează Simpozionul „24 Ianuarie – 156 de ani de la Unirea Principatelor Române”
* Iaşi: În zilele de 23 şi 24 ianuarie, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Unirii și Muzeul de Istorie a Moldovei, organizează o serie de manifestări:
- ora 12:00 – manifestări artistice dedicate Unirii – la Muzeul Unirii
- ora 13:00 – vernisajul expoziţiei „Unirea Principatelor – de la idee la faptă” (23 ianuarie – 5 martie) – la Muzeul Unirii. Curatori: Aurica Ichim, Sorin Iftimi. Prezintă: Prof. Univ. Dr. Dumitru Vitcu. Expoziția aduce pentru prima dată în fața publicului ieșean ediția manuscris a Regulamentului Organic al Moldovei (1831), documente originale care atestă preocuparea generațiilor pașoptiste pentru realizarea idealului poporului român, precum și obiecte de artă și personale care au aparținut personalităților implicate în desfășurarea acestor evenimente istorice
- ora 14:00 – Colocviul „Unirea – Națiunea a făcut-o”, ediția a IV-a, organizat de Asociația „Al.I.Cuza” – la Muzeul Unirii. Vor fi prezentate lucrări susținute de importanți istorici din București, Cluj-Napoca și Iași
– Minorităţi
* Eveniment de comemorare a victimelor „Pogromului legionar antievreiesc din Capitala ţării” (21 – 23 ianuarie 1941), organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Centrul Cultural Româno-Israelian, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Din program:
- ora 10:30 – Simpozionul „Demnitate umană în timpul Holocaustului din România” şi simpozionul „Progromul din Bucureşti” – la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti
- ora 15:00 – Evocări despre cele întâmplate în acele zile tragice – la Abatorul Comunal din Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 162
– Social
* Jud. Timiş: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi Primăria Comunei Moşniţa Nouă, partener naţional al Proiectului „RuralNet – Centru de orientare în carieră şi consultanţă non-agricolă”, organizează la Şcoala Generală din satul Urseni (comuna Moşniţa Nouă), o nouă acţiune de informare asupra oportunităţilor de ocupare în domenii non-agricole şi participare la activităţi de formare profesională – ora 12:00
– Economic
* Deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), ce marchează prima întâlnire cu Consultanţii Autorizaţi pentru piaţa AeRO – ora 9:30, la sediul BVB
* Romfilatelia introduce în circulație o nouă emisiune de mărci poștale „Reproduceri de artă”. Cele 4 timbre ale emisiunii reproduc lucrări aparținând pictorului român Gheorghe Tattarescu (1820-1894) și sculptorului francez Auguste Rodin (1840-1917). De astăzi, emisiunea de mărci poștale „Reproduceri de artă” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară
– Medicină, Sănătate
* În perioada 23-25 ianuarie, Societatea Studenţească de Chirurgie din România, organizează a XI-a ediţie a workshop-ului „Basic Plastic and Reconstructive Surgery Procedures”. Studenţii din anii clinici ai Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti se întrunesc la Spitalul Clinic de Urgenţă din Bucureşti, unde, sub îndrumarea medicilor din Clinica de Chirurgie – Microchirurgie Reconstructivă, condusă de prof. dr. Ioan Lascăr, studiază noţiuni elementare din chirurgia plastică de urgenţă cum ar fi managementul unei plăgi, arsuri, traumatisme ale mâinii, dar şi din chirurgia reconstructivă (lambouri, plastii) şi estetică
– Mass-Media
* În perioada 23-25 ianuarie are loc reuniunea jurnaliștilor din Republica Moldova și România. Evenimentul aduce laolaltă 60 de jurnaliști din cele două state românești pentru a conlucra în vederea dezvoltării unui spațiu informațional comun, dominat de principiile etice ale jurnalismului modern. Acţiunea este organizată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români. Din programul evenimentului:
- 23 ian. – cei 30 de jurnaliști din Chișinău vor vizita mai multe redacții de știri din București, iar seara, toți reprezentanții presei vor participa la o petrecere care le este dedicată
- 24 şi 25 ian. – la Institutul Cultural Român, se vor desfăşura dezbateri și workshopuri specializate. Alături de jurnaliști cunoscuți, vor fi invitați să participe foști prim-miniștri și miniștri de externe din cele două state, precum și experți în spațiul românesc de pe cele două maluri de Prut
– Cultură
* Violonista poloneză, Patrycja Piekutowska, premiată cu distincţia Cannes Classical Award, este invitata specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio (ONR) – ora 19:00, la Sala Radio. Dirijor: Cristian Oroşanu
* Club Jazz Cafe Green Hours din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 120) va fi gazda unui recital poetic susţinut de Lucian Vasilescu, Amelia Stănescu şi Felix Nicolau – trei voci ale generaţiei nouăzeci, scriitori şi oameni – ora 19:00. Cu acest prilej, vor fi prezentate cărţile: „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală” (Ed. Rentrop & Straton, Bucureşti, 2014) de Lucian Vasilescu; „Babilon – premeditarea” (Ed. Zona Publishers, Iaşi, 2015) de Amelia Stănescu şi „Kamceatka time IS honey” (Ed. Vinea, Bucureşti, 2014) de Felix Nicolau
* Teatrul Masca prezintă, în zilele de 23 şi 24 ianuarie, premiera spectacolului „Comedianţii”, regia Michele Modesto Casarin – ora 19:00
* UNATC „I. L. Caragiale” lansează premiera spectacolului de teatru „Picnic pe Câmpul de Luptă”, de Fernando Arrabal – ora 19:00, la Palatul Național al Copiilor, Sala „Octavian Cotescu”, Bd. Tineretului nr. 8-10. Spectacolul este o producție a anului III licență. Regia: Mădălin Hîncu. Coordonator de an: lect. univ. dr. Liudmila Szekely
* Actorul Dan Puric susţine spectacolul „Suflet Românesc” – ora 20:00, la Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr. 45
* Animaţia „Cei 6 Supereroi/ Big Hero 6”, regizată de Don Hall şi Chris Williams, va avea premiera în cinematografele din România, pelicula urmând să fie proiectată atât în format 2D, cât şi 3D şi IMAX şi în variantă cu dublaj în limba română
* Lansarea în cinematografele din România, a peliculei „Lunetistul American”, în regia lui Clint Eastwood, film nominalizat la şase Premii Oscar la ediţia de anul acesta
* Iaşi: Teatrul Naţional Iaşi prezintă spectacolul „Cum am devenit stupid”, de Martin Page, în regia Irinei Popescu Boieru – ora 19:30
* Marea Britanie: În cadrul evenimentelor „Luna Enescu”, dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, şi organizate de Institutul Cultural Român din Londra, între 22 ianuarie și 7 februarie, astăzi, are loc dezbaterea cu tema „Enescu (Ne)Cunoscut”, moderată de James Jolly, redactor-şef al revistei britanice „The Gramophone”. Participă: Sir Noel Malcolm, cercetător la Universitatea Oxford şi autorul volumului George Enescu, „Viaţa şi muzica”, Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media al Radio România și director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Cristina Andrei, director general al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului și al Concursului Internațional „George Enescu”, și Dorian Branea, directorul ICR Londra. Cu această ocazie, va fi vernisată expoziția de fotografie pregătită de Muzeul „George Enescu” din București, care prezintă instantanee din viața concertistică și privată a compozitorului, precum și o serie de documente, inclusiv manuscrise, care i-au aparținut
* Spania: Spectacolul „Solitaritate”, montat de Gianina Cărbunariu la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, va fi prezentat cu sprijinul Institutului Cultural Român pe scena Teatro de la Abadia din Madrid, în zilele de 23 şi 24 ianuarie
* Suedia: Institutul Cultural Român de la Stockholm este pentru cea de-a opta oară partener al Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care se va desfăşura în perioada 23 ianuarie – 2 februarie. La această ediţie a festivalului, prezenţele româneşti sunt încadrate la secţiunea „Vizionări”, dedicată filmelor care au schimbat modul în care percepem cinematografia, unde va rula „Al Doilea Joc” (2014, regia Corneliu Porumboiu), şi la secţiunea „Europa Europa”, care include filme cu miză politică şi socială, unde documentarul „Waiting for August” (2014, regia Teodora Ana Mihai) va fi proiectat de patru ori în prezenţa regizoarei. Ambele filme vor fi prezentate în premieră în Suedia
Aniversări – Comemorări
– 1465, 23-25: Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asediază şi cucereşte (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara; Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor – 550 de ani
– 1512: Începe, în Ţara Românească, domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521); pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale; în bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor; însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii; autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea; ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie; proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008
– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)
– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)
– 1821: Începutul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu; acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă
– 1828: La această dată începe istoria Liceului Naţional din Iaşi, cel mai vechi liceu din Moldova; cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţează „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna
– 1878, 23.I / 4.II: Semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878; reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului
– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)
– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (m. 1983)
– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011)
– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu
– 1940: S-a născut poeta şi eseista Ileana Mălăncioiu – 75 de ani
– 1949: A apărut Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor; prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. NOTĂ: Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002
– 1955: Prima audiţie, la Paris, a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste” de George Enescu (compusă în 1954) – 60 de ani
– 1955: Prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu” de Gh. Dumitrescu – 60 de ani
– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004)
– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; În 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie – 45 de ani
– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)
– 1990: Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotărăşte participarea FSN la alegeri şi amânarea acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea demisionează din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana – 25 de ani. NOTĂ: La 6.II.1990 FSN se înregistrează la Tribunal ca partid politic, avîndu-l ca preşedinte pe Ion Iliescu
– 1991: A fost semnat Acordul standard de bază de cooperare între Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)
– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909) – 15 ani
– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Port-au-Prince: Reprezentanţii Consiliului de securitate al ONU efectuează o vizită în statul Haiti (23 – 25 ian.)
– Tokyo: Ministrul de finanţe japonez, Taro Aso, vorbește despre politica fiscală la un eveniment găzduit de Kyodo News
– SUA: Are loc deschiderea Salonului Auto de la Washington (23 ian. – 1 feb.)
– Lome, Togo: Ziua Mondială a culturii africane (23 – 25 ian.)
Aniversări – Comemorări
– 1744: A murit Giambattista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668)
– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez, ofiţer în războaiele napoleoniene şi diplomat (m. 1842)
– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet (m. 1883)
– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905) – 175 de ani
– 1862: S-a născut matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (m. 1943)
– 1872: S-a născut fizicianul francez Paul Langevin; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (m. 1946)
– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832)
– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)
– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus; a revoluționat cinematograful la începutul secolului al XX-lea prin teorii de montaj (m. 1948, la Moscova)
– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)
– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860)
– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991) – 100 de ani
– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999)
– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855)
– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă franceză de film, regizoare şi scenaristă
– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee
– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992 – 85 de ani
– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 31.I/12.II.1885
– 1944: A murit pictorul norvegian Edvard Munch (n. 1863)
– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator şi litograf francez (n. 1867)
– 1956: A murit Sir Alexander Korda (născut Sándor László Kellner), regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)
– 1973: Preşedintele american Richard Nixon a anunţat încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam; Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie
– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)
– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)
– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)
– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)
– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)
– 2002: A murit Pierre Bourdieu, sociolog, antropolog şi filosof francez (n. 1930)
– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)
– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925) – 10 ani
– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963)
– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925)
– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944)
– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926) – 1 an