Calendarul zilei 27 octombrie
Publicat de Cosmin Meca, 27 octombrie 2015, 06:30 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:04
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 10:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 9:15 – Comisia pentru mediu – Palatul Parlamentului, corp E3, etaj 2, camera 323
- ora 13:00 – Comisia românilor de pretutindeni – sala 7037/3
- ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
- ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – camera 4044, etaj 4
- ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala de şedinţe a Comisiei, Corp B3, parter, camera nr. 9
- ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, et.III
- ora 13:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala 5001, etaj 5; punctul 2 – ora 14:00
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare
- Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
- Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
- ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, corp B4, etaj 1
- ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala: 6115
- ora 10:30 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazu
- ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – corp B2, etaj 4, sala 4113
- ora 12:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et.PM, corp B4
- ora 10:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – ora 14:00
– Guvern
* Are loc Topul Naţional al Firmelor Private din România – TOP 2014 şi „Târgul Serviciilor/Produselor de Excelenţă pentru Întreprinderi”, organizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în parteneriat cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri – ora 9:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sălile Grand Ballroom şi Constanţa Ballroom. Urmează să participe Lazăr Comănescu, consilier prezidenţial, care va prezenta mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, Victor Ponta, premierul României, Andrei Dominic Gerea, Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Rovana Plumb – Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Anca Laura Ionescu – secretar de stat Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Florian Costache – preşedinte CES, prof. univ. dr. Aurelian Şova, preşedintele Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), precum şi alte personalităţi
– Ministere
* Agenţia de Coooperare şi Coordonare Turcă (TIKA) organizează ceremonia de inaugurare a noului laborator din cadrul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, eveniment la care participă ministrul tineretului şi sportului, Gabriela Szabo şi președintele Comitelului Olimpic Român, Alin Petrache – ora 9:30
– Organizaţii
* Organizaţia Salvaţi Copiii organizează conferinţa de presă dedicată lansării liniei telefonice Help-Line şi a platformei on-line destinate copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate, părinţilor sau persoanelor în grija cărora au rămas aceştia şi specialiştilor în domeniu – ora 10:30, la Muzeul Naţional Cotroceni, Salonul Cerchez
– Economic
* Masa rotundă „Veniturile şi cheltuielile populaţiei – echilibru sau dezechilibru”, organizată de Institutul Naţional de Statistică împreună cu Institutul de Economie Naţională, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Mondială a Statisticii 2015 – ora 10:00, la sediul INS
– Cultură
* Are loc Concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – ora 19:00, la Sala Radio. Organizat de Patriarhia Română, Sectorul teologic-educaţional – cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în parteneriat cu Radio România, concursul aflat la cea de-a VIII-a ediţie a început la 1 martie 2015 şi se încheie prin evenimentul prezentat. Invitaţi speciali ai evenimentului sunt Corul de Copii Radio – dirijor: Voicu Popescu, ansamblu Radio România ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, şi actriţa Ana Calciu
* Are loc lansarea volumului „Scrisori despre teatru”, de Giorgio Strehler, apărută în colecţia Yorick şi tradusă din limba italiană de Alice Georgescu – ora 16:00, la Teatrul Bulandra, sala „Toma Caragiu”
* Are loc o sesiune dedicată sociologului Dimitrie Gusti (1880-1955) – ora 17:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (Calea Victoriei nr. 88). Evenimentul este organizat de Asociația „România Culturală” în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București și Institutul Cultural Român
* Are loc vernisajul expoziției: „Efecte colaterale”- George Anghelescu – ora 19:00, la Cărturești Carusel (Str.Lipscani 55). Curator: Silviu Pădurariu, Unrest/Bucharest. O expoziție organizată de Aiurart și H’art Gallery, ce poate fi vizitată în perioada 27 octombrie- 22 noiembrie
* Casa de Licitaţii Artmark organizează două licitaţii, una de ceasuri – ora 20:00, la Athenee Palace Hilton şi una de obiecte de colecţie româneşti – ora 21:00
* Solista portugheză Dulce Pontes, “regina contemporană a muzicii fado”, susţine un concert – ora 20:00, la Sala Palatului
* Editura ALLFA, parte a Grupului editorial ALL, organizează evenimentul de lansare a volumului „ Iosif Ion Prunner, Trei generații la Ateneul Român “ – ora 20:15, la Ateneul Român (Holul Central). Participă: dirijorul Iosif Ion Prunner, Oana Georgescu (autoarea cărții), Andrei Dimitriu (Directorul Filarmonicii „George Enescu“), Nicolae Licareț (Director Artistic, solist instrumentist Filarmonica „George Enescu“) și Prof. Univ. Dr. Mircea Penescu (manager Spitalul Clinic de Nefrologie „Carol Davila“, concert-maestru în Orchestra Medicilor București, Președinte al Fundației „Medicina și Muzica“)
* Târgu Jiu: Are loc procesiunea evocatoarea a eroilor gorjeni și sculptorului Constantin Brâncuși – ora 11:00, prnirea de la Masa Tăcerii
– Sport
* Meciuri din optimile de finală ale Cupei României la fotbal:
- ora 17:00 – FC Braşov (II) – AFC Astra Giurgiu – pe stadionul Tineretului, Braşov
- ora 19:00 – CS Concordia Chiajna – CSMS Iaşi – pe stadionul Concordia Chiajna
- ora 21:00 – ACS Poli Timişoara – Petrolul Ploieşti – pe stadionul „Dan Păltinişanu”, Timişoara
– S-a întâmplat într-o zi de 27 octombrie
* Acum 328 de ani, prin semnarea Tratatului de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau puse la dispoziţia trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere erau necesare fonduri importante (acest act a marcat, practic, începutul dominaţiei habsburgilor în Transilvania); Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690)
* Se împlinesc 111 ani, intra în funcţiune prima linie de metrou din New York. Primarul metropolei americane, George McClellan, a fost cel care a inaugurat linia de metrou, el aflându-se în prima garnitură de tren care a plecat din staţia City Hall. Reţeaua de linii devine cea mai mare din SUA şi una dintre cele mai mari din lume
* Acum 97 de ani, Guvernul român adresa un ultimatum trupelor de ocupaţie, prin care le cerea să părăsească teritoriul României în 24 de ore (în timpul primei conflagraţii mondiale); în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie Armata română reîncepe operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale (27.X./9.XI)
* În urmă cu 77 de ani, se inaugura, la Târgu Jiu, „Coloana Infinitului” sau „Coloana fără sfârşit”, celebră sculptură a lui Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii concepute şi executate de sculptorul român; coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul; denumirea ei originală a fost Coloana recunoştinţei fără sfârşit şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului
* Acum 8 ani, un sobor de înalţi ierarhi în frunte cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, oficia slujba de sfinţire a studiourilor TV şi Radio Trinitas din Bucureşti; cele două studiouri, alături de studioul Radio Trinitas din Iaşi (inaugurat în aprilie 1998) fac parte din noul Centru de Presă „Bazilica” al Patriarhiei Române (care mai include ziarul „Lumina” şi o agenţie de ştiri). Deschiderea oficială a Trinitas TV, primul post de televiziune al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în ziua sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală din iulie 1774) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– 1890: S-a născut prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (m. 1957) – 125 de ani
– 1902: S-a născut arhitectul Ştefan Balş-Lupu; la comanda Patriarhiei române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice; a scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a.; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1994)
– 1910: S-a născut istoricul Alexandru Elian; domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 1998) – 105 ani
– 1919: S-a născut Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989)
– 1924: S-a născut interpreta de muzică populară Lucreția Ciobanu (m. 2015)
– 1925: S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și actor și scenarist (m. 2010) – 90 de ani
– 1934: S-a născut actriţa Sanda Toma
– 1936: S-a născut soprana Niculina Cârstea
– 1936: S-a născut actorul Dumitru Furdui (m. 1998, la Paris, unde se stabilise)
– 1936: A murit Bogdan Amaru, prozator, dramaturg şi eseist (n. 1907)
– 1945: S-a născut Romeo Vanica, compozitor şi instrumentist; membru fondator al formaţiei „Mondial”; între anii 1994 şi 2009 a fost redactor la postul Radio România Actualităţi (m. 2014) – 70 de ani
– 1946: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Mihai
– 1962: S-a născut actriţa Teodora Mareş
– 1985: A murit prozatoarea Alice Botez (n. 1914) – 30 de ani
– 1999: A murit compozitorul de muzică uşoară Dinu Giurgiu (n. 1943)
– 2014: A murit Ştefan Ghidoveanu, scriitor, traducător, editor, antologator, blogger, redactor şi publicist-comentator la Radio România; a fost un înfocat promotor al literaturii SF (n. 1955) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Paris: A doua ediţie a Forumului economic al Francofoniei, sub egida Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi a Ministerului Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Patrimoniului Audiovizual”. Conferința generală a UNESCO din 2005 a declarat, prin Rezoluția nr. 53, data de 27 octombrie – Ziua Mondială pentru Patrimoniului Audiovizual – pentru a marca adoptarea, în 1980, în cadrul celei de-a 21-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, a recomandării pentru salvgardarea și conservarea imagini în mișcare, dar și cu scopul de a atrage atenția asupra importanței documentelor audiovizuale ca parte integrantă a identităților naționale, dar și a valorii universale, menționând necesitatea urgentă de a le proteja. Ediţia din acest an se va desfăşura sub sloganul “Archives at risk: protecting the world’s identities”
– Ziua Naţională a Statului insular Sfântul Vincenţiu şi Grenadine (situat în Arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor; insulele au fost descoperite de Cristofor Columb în anul 1493, de ziua Sf. Vincenţiu); aniversarea proclamării independenţei – 1979
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Turkmenistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991
– 1466: S-a născut Erasmus (Desiderius) din Rotterdam, teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea (m. 1536). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1469
– 1728: S-a născut navigatorul şi exploratorul britanic James Cook; a întreprins trei expediţii succesive (între 1768 şi 1779) în jurul Pământului, în timpul cărora a cercetat Noua Zeelandă şi a descoperit ţărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, arhipelagul Sandwich de Sud etc. (m. 1779)
– 1744: S-a născut Mary Moser, pictoriță britanică, una dintre cele mai cunoscute artiste ale secolului al XVIII-lea din Marea Britanie, membră a Academiei Regale (m. 1819)
– 1782: S-a născut Nicolo Paganini, compozitor şi violonist italian, inovator al tehnicii violonistice; considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile (m. 1840)
– 1858: S-a născut Theodore Roosevelt, om politic republican american, preşedinte al SUA între 1901 şi 1909; adept al unei politici externe dure şi al expansiunii nord-americane în America Latină; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1906 (pentru medierea în războiul ruso-japonez) (m. 1919)
– 1867: A murit astronomul englez John Wrottesley, membru fondator al Societăţii Regale de Astronomie (n. 1798)
– 1913: S-a născut chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (1961); autor al unui număr impresionant de lucrări ştiinţifice şi de manuale în domeniul chimiei (m. 1998)
– 1914: S-a născut poetul galez Dylan (Marlais) Thomas (m. 1953)
– 1922: S-a născut actriţa, scenarista şi poeta americană Ruby Dee (m. 2014)
– 1923: S-a născut pictorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (m. 1997)
– 1925: S-a născut Warren Christopher, fost secretar de stat american; de profesie avocat, democratul Warren Christopher a fost, pe rând, ministru adjunct al Justiţiei în timpul mandatului de preşedinte al lui Lyndon Johnson (în 1967) şi secretar de stat adjunct după alegerea lui Jimmy Carter la Casa Albă (în 1976). Apogeul carierei sale politice şi diplomatice a fost atins în timpul primului mandat de preşedinte al lui Bill Clinton, când a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (între ianuarie 1993 şi ianuarie 1997). În această calitate, el a fost printre artizanii semnării acordului de pace israeliano-palestinian de la Oslo (1993) şi al negocierilor de la Dayton (1995) care au pus capăt războiului din fosta Iugoslavie (m. 2011) – 90 de ani
– 1934: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul grec Giorgos Konstantinou
– 1938: A murit soprana Alma Gluck, de origine evreică-americană, una din cele mai faimoase cântăreţe de operă ale lumii, din epoca respectivă, înregistrările sale vânzându-se în peste un milion de exemplare (n. 1884)
– 1939: S-a născut John Cleese, comic, actor de film şi scenarist britanic
– 1952: S-a născut Roberto Benigni, actor de film, regizor şi scenarist italian; cu cel mai cunoscut film al său “Viața e frumoasă”, realizat în 1997, Roberto Benigni convinge întreaga lume a cinematografiei internaționale, fiind răsplătit în 1998 cu două Premii ale Academiei Europene de Film, dar și cu Marele premiu al juriului la Festivalul Filmului de la Cannes, iar în 1999 triumful continuă cu alte foarte onorante nominalizări, cu trei Premii Oscar și cu Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, care îi revine lui însuși
– 1952: S-a născut pianista franceză Brigitte Engerer (m. 2012)
– 1954: A murit compozitorul şi pianistul italian Franco Alfano (n. 1875)
– 1968: A murit Lise Meitner, fiziciană suedeză de origine austriacă; a emis, în ianuarie 1939, împreună cu Otto Frisch, prima explicaţie fizică a fisiunii nucleare, iar împreună cu colegul Otto Hahn şi asistentul său Fritz Straßmann a descoperit prin metode radiochimice reacţia de fisiune nucleară; din cauza faptului că era femeie şi evreică, în perioada interbelică nu a fost recunoscută ca unul dintre descoperitorii fisiunii nucleare (din acest motiv nu a primit nici Premiul Nobel); este considerată de mulţi drept adevăratul părinte al bombei atomice (n. 1878)
– 1985: A murit fizicianul american Thomas Townsend Brown; a fost primul care a descoperit teoria referitoare la legăturile dintre electromagnetism şi câmpurile gravitaţionale ale lui Einstein (n. 1905) – 30 de ani
– 1990: A murit Jacques Démy, regizor şi scenarist francez, reprezentant al „Noului val francez” de la începutul anilor ’60 ai secolului XX (n. 1931) – 25 de ani
– 1990: A murit actorul de film şi regizorul italian Ugo Tognazzi (n. 1922) – 25 de ani
– 2012: A murit cântăreţul şi compozitorul american de jazz şi soul Terry Callier (n. 1945). NOTĂ: Site-ul www.last.fm/music dă moartea la 28.X.2012
– 2012: A murit compozitorul german Hans Werner Henze, cunoscut, în special, pentru muzica pe care a realizat-o pentru spectacole de teatru; a scris, de asemenea, muzică pentru operă-balet (n. 1926)