Calendarul zilei 3 mai
Publicat de Cosmin Meca, 3 mai 2015, 09:42 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:06
EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Premierul Victor Ponta efectuează o vizită în mai multe state din zona Golfului Persic (30 aprilie – 5 mai)
– Social
* Persoanele aflate în scaune rulante vor concura alături de alergători, în cadrul competiţiei internaţionale “Wings for Life World Run”, toţi participanţii luând startul la ora 14:00. La Bucureşti startul se va da din parcarea Selgros Pantelimon, iar traseul va continua pe DN3-DN3A, pe ruta Bucureşti–Feteşti
– Economic
* Braşov:Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) organizează ediţia a 25-a, de primăvară, aniversară, a Programului „Vacanţe la ţară”, care se va desfăşura între 3 mai şi 19 iunie
– Mass-Media, Publicitate
* Timişoara: Cu ocazia Zilelor Radio Timişoara, la 60 de ani de la prima emisiune (5 mai), astăzi, de la ora 20:00, Opera Naţională Română din Timişoara prezintă pe scena din Piaţa Victoriei „Gala de operă, operetă şi balet”, cu participarea extraordinară a soliştilor vocali şi de balet: Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, Crina Vezentan, Gabriella Varvari, Alina Mihai, Cristian Bălăşeşcu, Remus Alăzăroae, Cristian Rudic, George Proca, Alin Radu, a Cvartetului Incanto Quartetto, a Orchestrei şi Corului Operei Naţionale Române din Timişoara
– Cultură
* Arad: A XVI-a ediţie a Festivalului internaţional „Euromarionete”, la care participă formaţii din Spania, Ungaria, Germania şi România (3-10 mai). În deschiderea festivalului trupa de marionete a teatrului clasic „Ioan Slavici” Arad susţine spectacolul „Cenuşăreasa” – ora 11:00, în sala trupei de marionete
* Sinaia: Violonistul Alexandru Tomescu va susţine primul recital din cadrul Turneului Internaţional Stradivarius (3 mai – 9 iun.), care stă sub semnul marelui George Enescu, la Cazinoul din localitate
* SUA: Sub titlul Arheologia Memoriei, Institutul Cultural Român de la New York va organiza un important proiect având-l ca invitat special pe artistul vizual Vlad Basarab. Astăzi, de la ora 13:00, Vlad Basarab este invitat să susțină un „artist talk” la Pittsburgh Center for the Arts, cu ocazia închiderii expoziției sale personale (13 februarie – 3 mai 2015), unde a expus o amplă instalație de sculptură și video din seria Arheologia Memoriei
* Viena:În data de 4 mai se împlinesc 60 de ani de la moartea lui George Enescu (19 august 1881 – 4 mai 1955). Institutul Cultural Român de la Viena organizează astăzi, începând cu ora 11:30, un tur ghidat al câtorva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888 – 1894.Evenimentul face parte din seria de evenimente „Enescu şi Viena“ organizate de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2015
– Sport
* Are loc cea de-a 20-a ediţie a Crosului Zilei Naţionale a Inimii care se va desfăşura în Parcul Tineretului din Capitală – ora 13:00. Începând cu 1996, Ziua Naţională a Inimii se celebrează în fiecare an pe 4 mai, în urma unei iniţiative a Academiei de Ştiinţe Medicale.Ediţia din acest an are ca temă principală: „Obezitatea – inamicul public nr 1 al inimii feminine”
* Târgu-Mureș: Are loc Half Marathon, la care sunt așteptați aproximativ 500 de sportivi şi care cuprinde 4 competiții diferite, respectiv concursul tradițional de semimaraton, de 21 pe kilometri, concursul pe cros, de 4 kilometri, concursul Kids Run, pe un kilometru, dar și un concurs de ștafetă școlară, pe o distanță de 4 kilometri. Half Marathon și competițiile derivate vor fi organizate în acest an de Master Ski Bike Club, ASCOTID, Primăria Târgu-Mureș și de Liga Studenților
* Au loc trei meciuri din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal:
- FC Ceahlăul Piatra Neamţ – Astra Giurgiu – ora 16:00, la stadion „Ceahlăul” – Piatra Neamţ
- FC Universitatea Cluj – CS Gaz Metan Mediaş – 18:30, la „Cluj Arena” – Cluj-Napoca
- FC Dinamo Bucureşti – FC Steaua Bucureşti – ora 21:00, la „Arena Naţională” – Bucureşti
* Cracovia: Naţionala masculină de handbal a României dispută un meci amical cu Egiptul – ora 15:30
– Diverse
* Huta Certeze, jud. Satu Mare: Cea de-a 59-a ediţie a tradiţionalei serbări câmpeneşti „Sâmbra Oilor” – ora 11:00
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Sfinţii Filip şi Iacob, Apostoli (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– „Ziua Mamei”, marcată în România în prima duminică a lunii mai, începând cu anul 2010 ( – 5 ani), pe baza Legii 319/2009 (lege adoptată ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari); în aceeaşi lege se prevede ca în a doua duminică a lunii mai să fie marcată „Ziua tatălui”
– 1560: Diaconul Coresi şi Tudor diacul încep tipărirea (până la 30.I.1561), la Braşov, a „Tetraevanghelului românesc” tradus din limba slavonă – 455 de ani
– 1848, 3/15 – 5/17: Are loc marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, intitulat „Petiţiunea Naţională”
– 1851, 3/15: Nicolae Bălcescu ţine, la Paris, conferinţa intitulată „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848” (titlul original era „Discursul cetăţeanului Bălcescu”, apărut în publicaţia „Junimea română”, la rubrica „Dare de seamă asupra banchetului studenţilor români din 3/15 mai 1851”)
– 1867, 3/15: Ia fiinţă, la Bucureşti, din iniţiativa lui Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi Florian Aaron, societatea „Transilvania”, care urmărea „strângerea legăturilor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României”
– 1876: S-a născut Nicolae Apostolescu, critic şi istoric literar, comparatist (este iniţiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească) (m. 1918)
– 1891, 3/15: S-a înfiinţat „Fundaţia Universitară Carol I”, creată de regele Carol, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la urcarea sa pe tronul României
– 1895, 3/15: S-a născut geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1964) – 120 de ani
– 1896, 3/15: A murit Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (n. 1870)
– 1903: S-a născut Marian Paul Barbu, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, germană, italiană, cehă, bulgară), publicist şi autor de literatură pentru copii (m. 1998)
– 1904: S-a născut pictorul Octavian Angheluţă (m. 1978)
– 1904: S-a născut inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (m. 1984)
– 1907: S-a născut (la Viniţa, Ucraina) traducătoarea Eugenia Cioculescu (numele la naştere: Evghenia Şafirov); absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti (1925), a cântat la Opera Română din Capitală; a tradus din Jean Cocteau şi, alături de soţul ei, Radu Cioculescu, „În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust (m. 1988)
– 1920: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Paşcanu (m. 1989) – 95 de ani
– 1921: S-a născut Simion Alterescu, teatrolog, stabilit în Israel din 1987 (m. 1995)
– 1924, 3-5: Echipa de rugby a României aduce ţării prima medalie olimpică, medalia de bronz, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris
– 1930: Este inaugurată, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Ora şcolarilor” – 85 de ani
– 1933: S-a născut actorul George Constantin (m. 1994)
– 1936: S-a născut pictorul şi desenatorul Mihai Vladimir Zamfirescu; personalitate marcantă a picturii românești și europene
– 1944: S-a născut Eusebiu Ştefănescu, actor de teatru şi film, considerat unul dintre cei mai mari actori-recitatori ai României, regizor, scriitor şi profesor (m. 2015). NOTĂ: http://revistacultura.ro/nou/2012/05/ dă naşterea la 2 mai 1944
– 1946: S-a născut dramaturgul Mihai Neagu Basarab, de profesie medic; a tradus din teatrul lui Tristan Bernard
– 1971: A murit Sidonia Drăguşanu, scriitoare şi publicistă (n. 1908)
– 1975, 3-4: La vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devine campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă – 40 de ani
– 1987: A murit Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare, traducătoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (n. 1904)
– 1995: A murit muzicologul şi criticul muzical Alfred Hoffman (n. 1929) – 20 de ani
– 1997: A fost inaugurat Muzeul Băncii Naţionale a României, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului. NOTĂ: La 22.IV/4.V.1867 a fost promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint (Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868)
– 1998: A murit Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (n. 1930)
– 2003: A murit pictorul Constantin Piliuţă (n. 1929)
– 2007: A murit inginerul Nicolae N. Patraulea; autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916)
EVENIMENTE EXTERNE
– Alger: Vizita preşedintelui cubanez Raul Castro
– Dachau, Germania: Cancelarul german, Angela Merkel participă la comemorarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare
– Beijing: Ministrul de externe din Noua Zeelandă, Murray McCully, va efectua o vizită oficială în China, la invitația ministrului de externe chinez Wang Yi (3 – 5 mai)
– Nairobi: Vizita în Kenya a secretarului de stat al SUA, John Kerry (3 – 4 mai)
– Paris: Are loc protestul Platformei „DA”, susţinut de diaspora basarabeană din Franţa
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”; a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”
– „Ziua Mondială a Râsului”, celebrată în prima duminică a lunii mai; sărbătorită prima dată în India, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, a fost adoptată apoi în întreaga lume
– Ziua Naţională a Poloniei; adoptarea primei Constituţii a ţării, de către Seimul polonez, în 1791, a doua Constituţie democratică din lume, după cea a SUA, şi prima din Europa
– 1469: S-a născut Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian (m. 1527)
– 1827: S-a născut exploratorul britanic John (Hanning) Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (m. 1864). NOTĂ: Unele surse (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/speke_john_hanning.shtml) dau ca dată a naşterii 4 mai 1827
– 1845: A murit poetul şi umoristul englez Thomas Hood (n. 1799) – 170 de ani
– 1856: A murit compozitorul şi critic muzical francez Adolphe Adam (n. 1803)
– 1860: S-a născut Vito Volterra, matematician și fizician italian; cunoscut pentru contribuțiile sale din biologie matematică și ecuații integrale, în special ecuația Lotka-Volterra, care descrie dinamica sistemelor biologice în care doar 2 specii interacționează (m. 1940) – 155 de ani
– 1886: S-a născut Marcel Dupré, compozitor, pianist, pedagog şi organist francez (m. 1971)
– 1891, 3/15: S-a născut Mihail A. Bulgakov, dramaturg, prozator şi jurnalist ucrainean (m. 1940). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii stilul nou – 15 mai 1891
– 1892: S-a născut Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937 (m. 1975)
– 1898: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974); prima femeie care a deţinut funcţia de prim-ministru în Israel (m. 1978)
– 1902: S-a născut Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1966, pentru descoperirea unor metode optice de studiu al rezonanţei hertziene în atomi (m. 1984)
– 1906: S-a născut actriţa americană de film Mary Astor (m. 1987)
– 1917: S-a născut fostul preşedinte macedonean Kiro Gligorov; arhitectul independenţei ţării şi primul ei preşedinte ales prin vot democratic după dezmembrarea fostei Iugoslavii în 1991 (m. 2012)
– 1919: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (m. 2014)
– 1930: S-a născut poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (m. 2014) – 85 de ani
– 1933: S-a născut cântăreţul american de soul James Brown, cel mai popular interpret afro-american al anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 2006)
– 1933: S-a născut fizicianul american Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu Sheldon Lee Glashow şi Abdus Salam, pentru contribuţiile aduse în domeniul teoriei unificate a interacţiunilor slabă şi electromagnetică între particule elementare
– 1934: S-a născut (la Alexandria, Egipt) Georges Moustaki (numele real: Giuseppe Mustacchi), compozitor şi interpret francez de origine greacă (m. 2013)
– 1956: S-a născut actriţa rusă de film Natalia Andreicenko; vedetă a filmului sovietic din anii ’70-’80 ai secolului al XX-lea
– 1987: A murit cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (Yolande Gigliotti) (n. 1933, la Cairo, din părinţi italieni)
– 1997: A murit chitaristul spaniol Narciso Yepes (n. 1927)
– 2002: A murit dirijorul rus Evgheni Svetlanov (n. 1928)
– 2011: A murit actorul american John „Jackie” Cooper jr. (n. 1922)
– 2014: A murit economistul şi profesorul american Gary Becker; laureat al premiului Nobel pentru Economie în anul 1992, pentru lucrările sale privind aplicarea principiilor economiei la o gamă largă de comportamente umane (Gary Becker a folosit analiza economică pentru a studia subiecte precum crima, discriminarea, dependenţa, populaţia şi familia) (n. 1930) – 1 an