Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 30 martie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 30 martie 2015, 08:58 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:07

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

 

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 17:00 – şedinţă în plen

 

– Economic

* Editura Trei lansează cartea ”Cum să le spun… Process Communication”, de Gérard Collignon – ora 18:30, în Librăria Cărtureşti-Verona. În cadrul lansării va avea loc o discuţie despre unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru comunicare interpersonală şi motivare, metodă folosită începând cu 1978 de NASA şi adoptată ulterior de mari branduri din lumea afacerilor, dar şi de politicieni americani, precum Hillary Clinton. Despre avantajele metodei Process Communication în afaceri şi relaţii publice vor vorbi, din experienţă proprie, trei profesionişti ai comunicării corporative: Ciprian Moga, managing partner la iQuest Consulting şi trainer Process Communication, Crenguţa Roşu, co-managing partner la DC Communication, Odeta Login, Government Relations, Regulatory & Medical Director la compania Terapia

 

– Cultură

* Are loc evenimentul de închidere a Lunii Francofoniei prin inaugurarea unui „Spațiu francofon” în Şcoala publică nr. 136 din cartierul Ferentari – ora 11:00, Str. Prelungirea Ferentari, nr.68

* Are loc cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment dedicat valorilor filmului românesc ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană cu sprijinul Babel Communications și al Centrului Național al Cinematografiei

* La Librăria Sophia are loc lansarea volumului „Despre Ucenicie” de Mihai Sârbulescu – pictor și desenator român. Invitaţi:Ion Grigorescu – pictor român, Horea Paştina – pictor și desenator român, Dan C. Mihăilescu – critic literar

* Licitația Lavacow Spring Auction, prima casă de licitații de artă exclusiv online din estul Europei, prezintă publicului pentru cea dintâi oară o operă de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident, al cărui record de autor este de aproape 2 milioane de euro pentru opera „The Fake Rothko” tranzacționată la Sotheby’s Londra în mai 2014 – ora 21:00. Este vorba de un autoportret, în tehnica uleiului, realizat în 2000 – 2001, „Self-portrait with Laurels”. În 2015, Adrian Ghenie va reprezenta România la a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă la Biennale di Venezia (9 mai – 22 noiembrie), considerată cel mai prestigios eveniment pentru arta contemporană, cu proiectul „Darwin’s Room”

* Iaşi: Turneul “Armonii pascale”, organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores” şi Amena Studio, în care actrița Daniela Nane, acompaniată de pianista Ioana Maria Lupașcu, în alternanță cu chitaristul Costin Soare, oferă în perioada 22 martie – 4 aprilie un regal poetico-muzical ce se va desfășura în mai multe oraşe din ţară. Astăzi, spectacolul are loc la Palatul Unirii, începând cu ora 18:00. Partener media: Radio România Cultural

* New York: Doru Pop, conferențiar universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde predă cursuri de cultură vizuală și studii media va susţine o conferinţă, intitulată „The quest for cinematic realism in recent Romanian cinema”, la Bard College din Annandale-on-Hudson. Această prelegere îşi propune să ofere o perspectivă asupra unora dintre cele mai importante instrumente teoretice şi cinematografice utilizate de regizorii de film din România pentru obţinerea realismului din filmele lor. Prezentarea va include fragmente din filme precum: „Moartea Domnului Lăzărescu”, regia Cristi Puiu; „Legături bolnăvicioase” , regia Tudor Giurgiu; „Câinele japonez”, regia Tudor Cristian Jurgiu. Acest eveniment este posibil prin colaborarea cu prof. John Pruitt, din cadrul departamentului de Film and Electronic Arts de la prestigioasa universitate americană

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1633: S-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (m. 1691). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 19 februarie 1633

 

– 1830, 30.III / 11.IV: S-au încheiat lucrările de elaborare a Regulamentelor Organice, considerate a fi primele acte constituţionale pe teritoriul ţării noastre; acestea au pus bazele unei noi organizări interne în Moldova şi Ţara Românească, după terminarea regimului fanariot; pentru redactarea Regulamentelor au fost numite două comisii speciale care au funcţionat la Bucureşti şi Iaşi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Minciaki; Regulamentele Organice au însemnat pentru Principatele Române modernizarea societăţii, pe de o parte, iar pe de alta, consolidarea puterii politice şi economice a marii boierimi şi a protectoratului Rusiei – 185 de ani

 

– 1899: A murit Lascăr Catargiu, om politic, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii; a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea; s-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România (n. 1823). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 11 aprilie 1899

 

– 1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din Bucureşti cu poezia „Şi toate”, sub semnătura V. George

 

– 1901: S-a născut Grigore Scorpan, filolog şi istoric literar, reputat eminoscolog (m. 1953)

 

– 1913: S-a născut inginerul agronom Marcu Botzan, autor al unor importante cercetări care fundamentează dezvoltarea şi rolul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe teritoriul României; considerat drept „creator al şcolii româneşti de cercetare în îmbunătăţiri funciare“; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2011)

 

– 1914: S-a născut George Hanganu, istoric literar şi comparatist (m. 1994)

 

– 1923: S-a născut Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical şi lexicograf

 

– 1924: S-a născut George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (m. 2011)

 

– 1928: A murit Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (n. 1863)

 

– 1929: S-a născut soprana Magda Ianculescu (m. 1995)

 

– 1938: S-a născut Tudor Ghideanu, filosof, eseist şi profesor universitar; a colaborat la realizarea unor lucrări de referinţă, printre care „Istoria filosofiei româneşti” (Editura Academiei, 1985)

 

– 1945: A murit Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (n. 1895) – 70 de ani. NOTĂ: Monografia „V. I. Popa”, semnată de Vicu Mândra dă ca an al morţii 1946

 

– 1953: S-a născut interpreta de muzică uşoară Olimpia Panciu, soţia cantautorului Mircea Romcescu

 

– 1957: S-a născut poetul Petru Romoşan

 

– 1959: Marea Adunare Naţională a adoptat Decretul prin care ţăranii înstăriţi erau forţaţi fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiţi chiaburi de către regimul comunist

 

– 1960: Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România concepută şi realizată în cadrul Institutului Meteorologic al României; instalată la Observatorul de Fizică Atmosferei de la Afumaţi şi din 1961 mutată pe vârful muntos Cozia – 55 de ani

 

– 1964: S-a născut pictoriţa Carmen Poenaru

 

– 1973: A murit matematicianul Mendel I. Haimovici; profesor (din 1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima oară cursuri de mecanică teoretică; în 1950 a organizat Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până în 1973; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906). NOTĂ: Unele surse (http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2015-03-31, http://150.uaic.ro/personalitati/matematica/mendel-haimovici/) dau ca dată a morţii 31 martie 1973

 

– 1989: A murit Nicolae Steinhardt (prenumele la naştere: Nicu-Aureliu), eseist, prozator, autor de eseuri şi predici de religie creştină ortodoxă; arestat în ianuarie 1960, alături de grupul de intelectuali „Noica-Pilat”, pentru infracţiunea „de uneltire contra ordinii sociale”, va fi eliberat în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici din România), după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla; de origine evreu, s-a creştinat în închisoare, la 15 martie 1960 fiind botezat ortodox, în celula de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; după două decenii s-a călugărit, ultimii nouă ani din viaţă petrecându-i la Mănăstirea Rohia din Maramureş (n. 1912). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) şi site-ul www.crestinortodox.ro dau moartea la 29 martie 1989

 

– 1990: Stabilirea de relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Coreea de Sud, în acelaşi an, deschizându-se ambasade la Bucureşti şi Seoul, cu ambasadori rezidenţi – 25 de ani

 

– 1991: A murit inginerul chimist Emilian Bratu; de numele său se leagă fondarea şi dezvoltarea şcolii de inginerie chimică din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

 

– 1993, 30/31: A murit Eugen Drăguţescu, pictor şi grafician român stabilit la Roma în 1959 (n. 1914)

 

– 1993: A murit Edgar Papu, eseist şi istoric al artelor şi culturii, comparatist (n. 1908)

 

– 1995: A murit chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1906) – 20 de ani

 

– 1998: La reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate (printre care şi România) la Uniunea Europeană, are loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”); Bucureştiul înaintează Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, instrument bilateral principal al strategiei consolidate de preaderare, împreună cu examenul analitic al Acquis-ului Comunitar; România începe, la această dată, alături de celelalte ţări asociate, procesul efectiv de aderare la UE (va deveni membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007)

 

– 2003: A murit (la Bucureşti) actriţa Vasilica Tastaman (n. 1933)

 

– 2004: A murit actorul Aurel Giurumia (n. 1931)

 

– 2012: A murit sculptorul şi profesorul universitar Paul Vasilescu (n. 1936)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Are loc dizolvarea Parlamentului Britanic și lansarea campaniei oficiale pentru alegerile generale din 7 mai

 

– New York: Premierul suedez, Stefan Lofven se va întâlni cu secretarul general adjunct al ONU, Jan Eliasson

 

– Tokyo: Ministrul apărării indian, Manohar Parrikar, va vizita Japonia (30 şi 31 mar.)

 

– Stockholm: Vizita fostului oligarh rus, Mihail Hodorkovski, şi opozant al lui Vladimir Putin

 

– Sierra Leone: Redeschiderea şcolilor în această ţară cel mai grav afectată de virusul Ebola, închise din luna august a anului 2014 din cauza epidemiei

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Pământului”; zi de protest a palestinienilor, în memoria celor care s-au opus confiscării terenurilor autohtonilor de către autorităţile israeliene de ocupaţie în 1976. NOTĂ: A nu se confunda cu „Ziua Pământului” care se marchează la 22 aprilie, ca o acţiune internaţională cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător

 

– 1135: S-a născut Moise Maimonide, filosof, medic și teolog din Evul Mediu, născut în Spania și stabilit în Egipt (m. 1204) – 880 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.leconflit.com/article-moise-maimonide-1138-1204-115187734.html) dau ca an al naşterii 1138

 

– 1559: A murit matematicianul german Adam Ries; a scris o serie de cărţi şi manuale în care sunt descrise diferite metode de calcul (n. 1492)

 

– 1746: S-a născut pictorul şi gravorul spaniol Francisco de Goya (m. 1828)

 

– 1764: A murit Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian; reprezentant de seamă al barocului târziu (n. 1695)

 

– 1820: S-a născut scriitoarea britanică Anna Sewell, cunoscută pentru romanul pentru copii „Black Beauty” („Negruţ”) (m. 1878) – 195 de ani

 

– 1842: Medicul american Crawford Long (n.1815 – m.1878) foloseşte pentru prima dată eterul ca anestezic pentru extirparea unei tumori a regiunii suboccipitale. El nu şi-a comunicat rezultatele, astfel încât, inventatorul anesteziei cu eter este considerat dentistul William T.G. Morton (n.1819 – m.1868), care este autorul primei comunicări pe data de 16 octombrie 1846; primul anestezist profilat este considerat englezul John Snow (n.1813 – m.1858), care a funcţionat ca “anestezist şef” al Londrei. El este autorul unei lucrări (“Despre inhalarea eterului în intervenţiile chirurgicale”), în care descrie cinci stadii ale anesteziei cu eter la om; ulterior a renunţat la eter, administrând peste 4000 de anestezii cu cloroform, fără niciun deces

 

– 1844: S-a născut poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (m. 1896)

 

– 1853: S-a născut Vincent Van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez (m. 1890)

 

– 1880: S-a născut Sean O’Casey, dramaturg, poet şi prozator irlandez; a fost primul dramaturg irlandez care a scris despre clasa muncitoare din Dublin (m. 1964) – 135 de ani

 

– 1894: S-a născut Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (m. 1977)

 

– 1895: S-a născut scriitorul francez Jean Giono (m. 1970) – 120 de ani

 

– 1912: A murit scriitorul german Karl May (n. 1842)

 

– 1925: A murit Rudolf Steiner, filosof, artist, pedagog şi gânditor social austriac; fondator, printre altele, al antroposofiei şi pedagogiei Waldorf (n. 1861) – 90 de ani

 

– 1928: A murit scriitorul britanic Tom Sharpe (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut Warren Beatty, actor, regizor, scenarist şi producător american de film

 

– 1945: S-a născut Eric Clapton, chitarist, cântăreţ şi compozitor britanic de muzică rock – 70 de ani

 

– 1949: A murit Friedrich Bergius, chimist german, care a inventat un proces de transformare a cărbunilor în petrol şi a lemnului în zahăr; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931, împreună cu Carl Bosch (n. 1884)

 

– 1950: S-a născut Robbie Coltrane, actor britanic – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut clarinetista germană Sabine Meyer

 

– 1963: A murit Alexandr Gauk, dirijor şi pedagog rus (n. 1893)

 

– 1968: S-a născut cântăreaţa canadiană Céline Dion

 

– 1979: S-a născut Norah Jones (numele real: Geethali Norah Jones Shankar), cantautoare de jazz americană (cu rădăcini în Anglia şi Bengal); fiica cunoscutului compozitor şi sitarist indian Ravi Shankar

 

– 1990: A murit chimistul american Joseph O. Hirschfelder, figură reprezentativă a chimiei teoretice mondiale; unul dintre „părinţii” bombei atomice (n. 1911) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, numită şi Regina-Mamă, devenită un adevărat simbol al Casei regale britanice (n. 1900)

 

– 2004: A murit Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în 1941) în SUA; veteran al postului de radio BBC, o adevărată legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America); rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator, fiind ascultată de oameni din întreaga lume (n. 1908)

 

– 2011: A murit actriţa de film rusă Ludmila Gurcenko, populară interpretă a filmului sovietic din anii ’70-‘80 ai secolului al XX-lea (n. 1935)

 

– 2014: A murit actriţa britanică Kate O’Mara, cunoscută pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia” (n. 1939) – 1 an

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai