Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 8 ianuarie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 8 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:04

EVENIMENTE INTERNE

 

– Sindicate, Patronate

* Târgu Jiu: Sindicatul Mine Energie Oltenia urmează să organizeze un nou protest, în Piaţa Prefecturii din municipiu

 

– Istorie

* Bârlad: Are loc manifestarea „Ştefan cel Mare, simbolul eroismului românesc” – ora 16:00, la Centrul Eminescu din localitate

 

– Cultură

* Şase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin sunt proiectate între 8 și 10 ianuarie la Cinema Union din București. Printre acestea sunt şi două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Academiei Americane de Film și au șanse la o nominalizare: „Mustang”, propunerea Franței, și comedia „Testamentul nou-nouţ”,  care reprezintă Belgia. Celelalte filme din program, toate multipremiate în festivaluri înainte de a fi propuse la Oscar de țările lor, sunt „Aferim!” (România), „The Assassin” (Taiwan), „Rams” (Islanda) și „Arabian Nights” (Portugalia)

* Botoşani: Are loc proiecţia filmului documentar „Filipovenii şi cazacii lui Nekrasov” realizat de botoşăneanca Anca Preda, o scurtă istorie a ruşilor-lipoveni din România – ora 15:00, la cinematograful Unirea din localitate

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu organizează în zilele de 8, 9 şi 10 ianuarie „Concertul de Anul Nou” – ora 19:00, la Sala Thalia

* Berlin: Are loc vernisajul expoziţiei de sculptură şi instalaţie „The Facets of Hyperconnectivity”/ Faţetele Hiperconectivităţii (8 ian. – 5 feb.) – ora 19:00, la Galeria ICR Berlin

 

– S-a întâmplat într-o zi de 8 ianuarie

* În urmă cu 624 de ani (1392), apărea prima menţiune documentară a funcţiilor de „stolnic” şi de „paharnic” în Ţara Românească. În Moldova ele apar atestate la data de 18 noiembrie 1393

* Acum 152 de ani (1864), se deschidea Şcoala Preparandală din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanţii înscrişi în anul întâi se afla şi Ion Creangă

* În urmă cu 124 de ani (1892), avea loc, la Sibiu, o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21)

* Acum 104 ani (1912), era creat în Uniunea Sud-Africană Congresul Naţional African (ANC), prima mare organizaţie politică a populaţiei băştinaşe din Africa

* Tot într-o zi de 8 ianuarie, acum 26 de ani (1990), apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”. Instituția s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio”, Agenția Română de Presă — Agerpres, Agenția Națională de Presă Rompres și, din 2008, Agenția Națională de Presă Agerpres

* În urmă cu 26 de ani (1990), la această dată a fost reînscris oficial Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD (prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989). Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD. La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ). La data de 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947. În 22 decembrie 1989, PNŢ a lansat manifestul „Apel către ţară”, semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1873: S-a născut Iuliu Maniu, jurist şi om politic, unul dintre artizanii unirii Transilvaniei cu România; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (m. 1953, în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor)

 

– 1904: S-a născut chimistul Dumitru A. Isăcescu; lucrări originale în domeniul chimiei organice, al chimiei biologice şi a macromoleculelor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977)

 

– 1915: S-a născut istoricul literar Iosif Pervain, specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (m. 1982)

 

– 1915: S-a născut Aurel Tita, traducător (a tradus singur, sau în colaborare, din Anatole France, Mérimée, La Fontaine, Émile Zola, Lope de Vega, La Bruyère, Fedru, La Rochefoucauld, Baudelaire ş. a.) şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (m. 1994)

 

– 1921: S-a născut geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988) – 95 de ani

 

– 1928: A murit Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (n. 1866)

 

– 1928: S-a născut regizorul de film Manole Marcus (m. 1994)

 

– 1932: A murit juristul Constantin N. Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (n. 1869)

 

– 1939: A murit Caton Theodorian, prozator şi dramaturg (n. 1877)

 

– 1940: A murit Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor apreciate manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (n. 1879)

 

– 1944: S-a născut Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist şi orchestrator; a compus muzica din filmele „Dulcea saună a morţii”, „Terente – regele bălţilor”, „Cel mai iubit dintre pâmânteni”, „Crucea de Piatră – Ultimul bordel”, „Vulpe-Vănător”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Lacrima Cerului”, „Cenuşa păsării din vis”, „Nelu”, „Domnişoara Aurica” (m. 2010)

 

– 1954: S-a născut poetul Lucian Vasiliu

 

– 1978: A murit Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti) şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (n. 1894)

 

– 2000: A murit mezzo-soprana Martha Kessler (n. 1930)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Marea Britanie: Ediţia 2016 a Salonului Nautic de la Londra (8 – 17 ian.)

 

– Londra: Săptămâna Modei Masculine toamnă – iarnă 2016-2017 (8 – 11 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Republica Populară Democrată Coreeană: Sărbătoare naţională; ziua de naştere a preşedintelui Kim Jong-Un

 

– Grecia: „O zi sub papuc”; în fiecare an, în această zi, în satele greceşti Monoclisia şi Petra puterea este preluată în exclusivitate de femei; obiceiul a luat amploare în ultimii ani, extinzându-se şi în alte localităţi greceşti

 

– 1324, 8 sau 9: A murit Marco Polo, celebru călător veneţian; a făcut o lungă călătorie (1271-1275) din Veneţia (străbătând Asia) până în China; relatările sale au constituit cea mai importantă sursă documentară medievală asupra Asiei (n. 1254)

 

– 1337: A murit pictorul, sculptorul şi arhitectul italian Giotto di Bondone, principal precursor al Renaşterii (n. 1266 sau 1267)

 

– 1642: A murit Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (n. 1564)

 

– 1705: S-a născut arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada regilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (m. 1774)

 

– 1713: A murit Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian; considerat unul dintre cei mai de seamă violoniști ai generației sale (n. 1653)

 

– 1830: S-a născut Hans von Bülow, dirijor, pianist, pedagog, compozitor şi critic muzical german (m. 1894)

 

– 1859, 8/13: S-a născut poetul grec Kostís Palamás (m. 1943). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 13 ianuarie 1859

 

– 1874: A murit Charles-Étienne Brasseur de Bourbourg, scriitor, istoric şi arheolog francez (n. 1814)

 

– 1891: S-a născut fizicianul german Walther Bothe; a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară; Premiul Nobel pentru fizică pe 1954, împreună cu britanicul Max Born (m. 1957) – 125 de ani

 

– 1891: A murit Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (n. 1809) – 125 de ani

 

– 1896: A murit poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n. 1844) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut renumita balerină rusă Galina Ulanova; impactul ei asupra baletului rusesc, dar şi al celui vest-european, a fost impresionant (m. 1998)

 

– 1912: S-a născut regizorul japonez de film Tadashi Imai (m. 1991)

 

– 1924: S-a actorul britanic Ron Moody, câştigător al Premiului Globul de Aur în 1968 pentru rolul din musicalul „Oliver” (m. 2015)

 

– 1926: S-a născut Evelyn Lear, soprană americană (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Roy Kinnear, actor englez (m. 1988)

 

– 1934: S-a născut Alexandra Ripley, scriitoare americană, cunoscută mai ales pentru romanul „Scarlett” (m. 2004)

 

– 1934: A murit Boris Nikolaevici Bugaev, cunoscut mai mult sub numele de Andrei Bely, romancier, poet, teoretician şi critic literar; reprezentant de seamă al mişcării simboliste ruse (n. 1880)

 

– 1935: S-a născut cântăreţul de muzică rock american Elvis Presley, supranumit „regele rock-ului” (m. 1977)

 

– 1937: S-a născut Shirley Bassey, cântăreaţă galeză de jazz

 

– 1938: S-a născut basul rus Evgheni Nesterenko

 

– 1942: S-a născut Stephen W. Hawking, fizician englez, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la Universitatea din Cambridge; autor al cărţilor „Scurtă istorie a timpului” (A Brief History of Time – 1988) şi „Găurile negre şi copilăria universurilor” (Black Holes and Baby Universes – 1993); imobilizat într-un scaun cu rotile, din cauza unei boli degenerative, vorbeşte studenţilor prin intermediul computerului

 

– 1944: S-a născut Terence Dean „Terry” Brooks, scriitor american de ficţiune fantastică; de-a lungul carierei sale, a scris 23 de cărţi considerate bestseller de publicaţia „New York Times”; are peste 21 milioane de cărţi vândute în lumea întreagă, fiind unul dintre scriitorii în viaţă cu cele mai mari vânzări de cărţi de literatură fantastică

 

– 1947: S-a născut David Bowie, muzician şi actor englez de film

 

– 1948: A murit Kurt Schwitters, artist plastic şi poet dadaist german, cunoscut în special datorită colajelor sale şi a construcţiilor în relief (n. 1887)

 

– 1967: A murit actorul polonez de film Zbigniew Cybulski, figură emblematică a cinematografului polonez al anilor ’50-’60 ai secolului XX (n. 1927)

 

– 1976: A murit Ciu En-Lai (Zhou Enlai), om politic comunist chinez; personalitate de seamă a Chinei, a acţionat, de-a lungul celor cinci decenii de activitate, pentru transformarea acesteia într-o ţară modernă; în anii ‘70 ai secolului XX a fost iniţiatorul restabilirii relaţiilor R. P. Chineze cu ţările occidentale (n. 1898) – 40 de ani

 

– 1983: S-a născut Kim Jong-un, preşedintele Republicii Coreea de Nord; la 29 decembrie 2011, după încheierea perioadei de doliu naţional decretate în urma morţii tatălui său, Kim Jong-il, a fost proclamat oficial „conducător suprem al partidului, statului şi armatei”. NOTĂ: Unele surse (http://www.mirror.co.uk/news/world-news/kim-jong-un-birthday-north-korean-1524519)  menţionează ca anii ai naşterii şi 1982 sau 1984

 

– 1986: A murit violoncelistul francez Pierre Fournier (n. 1906) – 30 de ani

 

– 1996: A murit François Mitterrand, om politic socialist francez; de mai multe ori ministru; preşedinte al Franţei între anii 1981 şi 1995; autor de memorii şi eseuri politice (n. 1916) – 20 de ani

 

– 1998: A murit Sir Michael Tippett, compozitor englez (n. 1905)

 

– 2002: A murit fizicianul rus Aleksandr M. Prokhorov; a realizat primul generator cuantic în domeniul frecvenţelor ultraînalte; această realizare a sa (alături de altele) a dus la apariţia unui nou domeniu al ştiinţei – electronica cuantică; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1964, împreună cu compatriotul său Nikolai Basov şi cu americanul Charles Townes, pentru punerea la punct a laserului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, în Australia)

 

– 2011: A murit Jiří Dienstbier, figură importantă a anti-comunismului, primul şef al diplomaţiei cehoslovace după „Revoluţia de catifea”, senator şi jurnalist; unul din „campionii” Primăverii de la Praga (n. 1937) – 5 ani

 

– 2012: A murit pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (n. 1929)

 

– 2015: A murit cântăreţul, compozitorul şi pastorul american Andraé Crouch, considerat o legendă a muzicii gospel (n. 1942) – 1 an

 

 

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai