Calendarul zilei 8 octombrie
Publicat de Cosmin Meca, 8 octombrie 2015, 10:57 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05
EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:
- ora 10:00 – participare la Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România – la Memorialul Victimelor Holocaustului din România – intersecţia Străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani
- ora 12:00 – primirea preşedintelui Knesset-ului Statului Israel, Yuli-Yoel Edelstein – la Palatul Cotroceni
- ora 13:00 – primirea ambasadorul Japoniei în România, Keiji Yamamoto – vizită de rămas-bun – la Palatul Cotroceni
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţă în plen
* Activităţi în Comisiile parlamentare
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
- Comisia pentru regulament – sala de şedinţă a comisiei – camera 5071 etaj 5
- Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
- Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
– Ministere
* Programul ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu:
- ora 9:15 – primirea ambasadorului Japoniei, Keiji Yamamoto, în vizită de rămas-bun – sediul MAE
- ora 10:00 – participare la ceremonia naţională ocazionată de Ziua de comemorare a victimelor Holocaustului din România – la Memorialul Victimelor Holocaustului din România, intersecţia Străzilor Ion Brezoianu şi Lipscani
- ora 14:00 – întâlnire cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea şi conformitatea armamentelor, Frank Rose – la sediul MAE
* Ministerul Afacerilor Externe organizează cea de a VI-a sesiune a dezbaterilor „Dialoguri@MAE” cu tema „Apărarea împotriva rachetelor balistice. Contribuţia României la un proiect transatlantic strategic”; participă ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, şi asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea şi conformitatea armamentelor, Frank Rose – ora 14:30, la sediul MAE, Sala „Grigore Gafencu”
* Secretarul de stat pentru afaceri strategice, în Ministerul Afacerilor Externe, Daniel Ioniţă, participă la workshop-ul regional cu tema „Provocările generate de un răspuns preventiv al justiţiei penale faţă de terorism şi luptătorii terorişti străini” – ora 11:15, la Palatul Parlamentului
* Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE) şi GOVNET Conferences organizează Forumul Român de Eficienţă Energetică 2015: Dezvoltarea Durabilă în Sectorul Energetic Român – ora 8:30, la Hotelul InterContinental, sala Fortuna. Participă: Maricel Popa – secretar de stat în Ministerul Economiei, Gerard Verdebout – preşedintele Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice, Corneliu Radulescu – director general al Departamentului de Eficienţă Energetică din Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie /ANRE/ şi Mirela Pleşca – şef în Departamentul Cooperare şi Proiecte al ANRE
* Călăraşi: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, participă la Conferinţa ”Oportunităţi de finanţare pentru mediul privat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020”, organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în colaborare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia – ora 10:00, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Str. General Constantin Pantazi nr. 7 A
* Târgu Mureş: De la ora 16:30, are loc conferinţa de presă privind deschiderea oficială a celei de-a XVI-a Conferinţă Naţională de Ingrijiri Paliative (8 – 10 oct.) – la Business Hotel, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 250, Business Luxury Club, etaj 3. Participă secretarul de stat în Ministerului Sănătăţii, prof.dr. Dorel Sandesc
* Bruxelles: Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa participă la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO – la Cartierul General al Alianţei
– Partide
* Senatorul PNL Cristian Bodea susține o conferință de presă de la ora 13:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan, nr. 1
* Prim-vicepreședintele PNL Cristian Bușoi organizează evenimentul „Capitala deciziilor bune”, care va cuprinde dezbaterea cu tema „Criza Radet. Cauze și soluții” – ora 16:00, la Teatrul Național București – Sala Media
* Cluj – Napoca: Deputatul european Iuliu Winkler, participă la Conferinţa „Se destramă Europa? Gestionarea crizei actuale în condiţiile în care interesele naţionale se ciocnesc” organizată la Universitatea Sapientia din Cluj, în colaborare cu Fundaţia „Edmund Siemers Stiftung” şi Budapest Business School. În cadrul conferinţei, deputatul european va vorbi despre „Viitorul UE; România şi evoluţia relaţiilor sale cu UE”
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PPMT, Csomortanyi Istvan – ora 11:00, Str. Republicii nr. 45
* Vaslui: Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, participă la lansarea organizaţiei judeţene a PSRO Vaslui – ora 13:00, la Centrul de Afaceri Vaslui, Str. Decebal, nr. 16
– Culte, Biserică
* Floreşti-Stoeneşti, jud. Giurgiu: La Centrul pastoral cultural „Gavril Drugănescu”, Episcopia Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va avea loc un eveniment de promovare a Proiectului „Alege Şcoala!”, derulat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada martie – noiembrie 2015, având ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 850 de copii şi tineri expuşi riscului de abandon şcolar
– Organizaţii Internaţionale
* Camera Deputaţilor împreună cu Biroul ONU privind drogurile şi criminalitatea, Adunarea Parlamentară a Mediteranei şi Uniunea Europeană, organizează în zilele de 8 şi 9 octombrie, seminarul „Provocările generate de un răspuns preventiv al justiţiei penale privind terorismul şi luptătorii terorişti străini” – la Palatul Parlamentului, sala „Drepturilor Omului”; urmează să participe secretarul general adjunct al ONU, Yuri Fedotov, secretarul general al Adunării Parlamentare a Mediteranei, ambasadorul Sergio Piazzi, parlamentari din peste 15 ţări şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi agenţiilor specializate în combaterea terorismului. De la ora 10:00, în holul din fața sălii „Drepturilor Omului” va avea loc o conferință de presă susținută de secretarul general al Adunării Parlamentare a Mediteranei, ambasador dr. Sergio Piazzi, și moderată de deputatul Ninel Peia, șeful Delegației Parlamentului României la APM
– Casa Regală
* Manifestări în cadrul Anului recuperării memoriei Generalului Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru postbelic democrat (1944 – 1945). Din program:
- ora 10:00 – sesiunea ştiinţifică „Generalul Nicolae Rădescu, erou al războiului de întregire a neamului 1916 – 1918, simbol al rezistenţei naţionale împotriva comunismului şi fascismului”, organizată de Fundaţia Română pentru Democraţie, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Asociaţia „General Nicolae Rădescu” – în Amfiteatrul „Nicolae Iorga” al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”; participă Principele Radu. Vor lua cuvântul fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, comandant Gabriel-Florin Moisescu, rectorul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, prof. dr. Constantin Hlihor, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, dr. Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prof. dr. Nicolae Pepene, istoric, directorul Muzeului de Istorie Braşov, lt. col. prof. dr. Dorel Buşe, istoric, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Codrin Munteanu, secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, şi prof. dr. Alexandru Şerbănescu, Fundaţia „General Nicolae Rădescu”
* ora 19:00 – dineu în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, precedat de o ceremonie care se va desfăşura în Sala Regilor. Participă Principesa Margareta şi Principele Radu, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Fundaţiei Române pentru Democraţie, ai Asociaţiei „General Nicolae Rădescu”, precum şi personalităţi ale societăţii civile
– Manifestări prilejuite de „Ziua Holocaustului” în România (9 oct.)
* Ambasada Ungariei la Bucureşti, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi Centrul Comunitar Evreiesc prezintă la Bucureşti expoziţia interactivă “Magii fotbalului şi jonglerii mingii acasă şi în lumea largă. Fotbalişti şi antrenori evrei-maghiari şi fotbalul de elită”, un proiect comun al Mazsike şi MTK Budapesta. Vernisajul oficial al expoziţiei va avea loc astăzi, de la ora 17:00, la Centrul Comunitar Evreiesc, Str. Popa Soare nr. 18. Participă Takács Szabolcs, comisar ministerial, ambasadorul Mihnea Constantinescu, reprezentant cu însărcinări speciale al Guvernului României şi preşedinţii Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) din Ungaria, respectiv România
* Cu ocazia împlinii a 10 ani de la înființare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, marchează sărbătoarea prin piesa de teatru „Interf@ța”, în regia lui Alexandru Berceanu – ora 18:30, urmată de prezentarea Caietului retrospectiv „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel la 10 ani” – ora 19:30 – la Hotel Epoque, Sala Epoque Grand Events, Intrarea Aurora, nr. 17, sect. 1
* Cluj-Napoca: Asociaţia Sionistă din România, în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), organizează simpozionul „Ziua naţională de comemorare a Holocaustului” – ora 11:00. În cadrul acestui eveniment vor prezenta lucrări istoricul Adrian Cioflâncă (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România/CNSAS), cercetătorul Ottmar Traşcă (Institutul de Istorie „George Bariţ”, Cluj-Napoca), fotograful Andrei Klein (Asociaţia Sionistă din România) şi prof. univ. dr. Lucian Nastasă Kovács, moderator (manager al MACN)
– Social
* Conferința de încheiere a proiectului “Inovare socială pentru integrarea durabilă a femeilor pe piața muncii”, proiect derulat de Fundația pentru o societate deschisă, în parteneriat cu Fundația Pentru Incluziune și Coeziune Socială, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația Centrul Umanitar TISO și Fondazione Casa della Carità Angelo Abriani din Italia – ora 9:30, la Hotel Capital Plaza, sălile Carol Davila & Mihail Kogălniceanu, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54, sector 1
* Târgul locurilor de muncă „Garanţii pentru tineri” – ora 10:00, la Universitatea „Titu Maiorescu”, Corp M, etaj 3, Calea Văcărești, nr 189, sector 4,
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii Asociaţiei Tinerilor din judeţul Covasna – HARIT cu prilejul prezentării programului „You(th) work in Youth Guarantee” – ora 9:30
– Economic
* Legal Magazin Events organizează conferinţa „Impactul fiscalităţii asupra mediului de afaceri” – ora 8:30, la Hotel Radisson Blu
* Institutul de Studii Financiare, cu sprijinul organizaţiei europene a institutelor naţionale de formare în asigurări – EFICERT, organizează în zilele de 8 şi 9 octombrie, ediţia din 2015 a EIET Conference – Conferinţa Europeană a Institutelor Naţionale de Formare Profesională în Asigurări – ora 9:00, la Hotel Novotel, sala Lyon. Evenimentul se desfăşoară, în acest an, sub tema „Dobândirea competenţei profesionale pentru protecţia clientului”
* Asociaţia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL) organizează cea de-a treia ediție a conferinței cu tema „România : The Shining Star of Business Services. Delivering High End Solutions Across the Globe” – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas
* Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii – FPSC şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România – UGIR organizează a doua ediţie a Conferinţei „Restart Construcţii” – ora 9:30, la Hotel Sheraton, sala Iridium
* Vernisajul expoziţiei „CeFeRe_ştii Bucureşti” organizat de Ministerul Transporturilor prin Centrul Naţional De Calificare şi Instruire Feroviare – ora 19:00, Calea Griviţei nr. 193. În perioada 8 – 31 octombrie, Ministerul Transporturilor prin Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi Muzeul Căilor Ferate, în parteneriat cu Asociația pentru Tranziție Urbană, derulează proiectul cultural – educativ – social intitulat „Ce_Fe_Re_Știi București”. Proiectul constă în organizarea unei expoziții în spațiul muzeal pus la dispoziție de CENAFER la Muzeul Căilor Ferate, scopul proiectului fiind promovarea tradiţiei şi istoriei feroviarilor din Bucureşti şi conştientizarea publicului larg cu privire la contribuţia C.F.R. în dezvoltarea şi modernizarea oraşului în perioada 1910 – 1948
* Braşov: Conferinţă de presă organizată cu prilejul deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Târgului imobiliar – ora 11:00, la Centrul expoziţional Braşov Business Park
* Galaţi: Deschiderea Conferinţei Afaceri.ro Galaţi 2015 – ora 10:00
– Mediu
* Tulcea: Institutul Naţional Delta Dunării organizează Conferinţa internaţională „Restaurarea ecosistemelor zonelor umede fragmentate” – ora 9:00, la sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean Tulcea
– Medicină, Sănătate
* Cluj – Napoca: Congresul de Medicină Dentară Transilvania (8 – 10 oct.), ediţia a VI-a
* Iaşi: Ceremonia de deschidere a lucrărilor ediţiei aniversare a Conferinţei Naţionale de Psihiatrie „Socola – 110 ani de excelenţă în psihiatrie” (8 – 11 oct.) – ora 17:00, la Institutul de Psihiatrie „Socola”
* Târgovişte: Inaugurarea proiectului european „Dezvoltarea serviciilor publice electronice la unităţi sanitare în judeţul Dâmboviţa” – ora 10:45
– Învăţământ, Cercetare
* Lansarea “Centrului educaţional pentru copiii isteţi şi neastâmpăraţi”, o întreprindere socială dezvoltată de Fundaţia Estuar, care vine în întâmpinarea părinţilor ocupaţi, care îşi doresc pentru copiii lor un program educaţional complex, complementar educaţiei formale – ora 11:00, Intrarea Docherilor, nr. 3, Sector 2
– Arhitectură
* Conferinţa “Casele arhitecţilor din Bucureşti” susţinută de istoricul Oana Marinache – ora 19:00, la Palatul Suţu. Proiectul de digitizare “Arhiva de arhitectură” iniţiat în 2013 şi continuat intens în 2014-2015 de echipa pluridisciplinară a Asociaţiei Istoria Artei a scos la lumină prin cercetarea în arhive nenumărate documente legate de istoria arhitecturii, ingineriei şi a clădirilor bucureştene
– Mass-Media, Publicitate
* Începând cu ora 13:30, va avea loc cel de-al patrulea workshop din cadrul proiectului „Radio Fiction Desk” la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, proiect iniţiat de Radio România prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care îşi propune colaborarea cu trupe de actori, formate din elevi ai liceelor bucureştene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic. Alături de echipa de realizatori, la această întâlnire cu elevii – actori, va participa şi cunoscutul actor şi director al Teatrului de Comedie, George Mihăiţă. Trupa de teatru a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” va intra în concurs cu piesa „Pisica Verde” de Elise Wilk
– Cultură
* Conferinţă de presă susţinută de directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr – ora 12:00, în foaierul Teatrului Odeon, Sala Majestic
* În zilele de 8 şi 9 octombrie au loc concertele pianistului norvegian, Christian Ihle Hadland, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta dirijorului Camil Marinescu, prezentate sub egida „Serilor Lipatti” la Ateneul Român – ora 19:00. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* La Institutul Cultural Român are loc a doua întâlnire din seria “Avem nevoie de cultură” – ora 17:00, Aleea Alexandru nr. 38. Invitaţii sunt acad. Răzvan Theodorescu, Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, Alina Sâmpetru, expert în comunicare şi strategie, şi Filip Lucian Iorga, istoric şi publicist
* Editura Rao prezintă spectacolul literar-muzical ” Jocuri de nenoroc” scris de Ștefan Mitroi și pus în scenă de interpreta de muzică populară Floarea Calotă și actrița Ioana Calotă – ora 17:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Horia Bernea
* De la ora 18:00, la Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”, debutează proiectul „Povești din cartier. Întâlniri cu autori și vecinii lor”, printr-o întâlnire cu autorii volumului ”În fața blocului”, Vlad Tomei și Mihai Gheorghe. Evenimentul, realizat în colaborare cu Biblioteca Metropolitană, marchează împlinirea celor 65 de ani de la fondarea Companiei de Librării București, cel mai vechi lanț de distribuție din România
* În perioada 8-17 octombrie, Teatrul Nottara organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Festin pe Bulevard. Festivalul, finanțat de Primăria Municipiului București, de Consiliul General al Municipiului București, de Ministerul Culturii și de Institutul Cultural Român, având și sprijinul UNITER, va aduce publicului o nouă serie de producții ale unor trupe din țară și din străinătate, precum și spectacole marca Nottara. Cele două secțiuni principale — Bulevardul Comediei și Criza limbajului — Limbajul crizei (secțiunea competitivă) — reunesc montări din patru țări (Cehia, Polonia, Bulgaria, România) și 15 teatre de prestigiu, care abordează toate dimensiunile comicului, explorând ingenios mecanismele teatrale și care vor fi găzduite de Teatrul Nottara, Teatrul Odeon și Teatrul Țăndărică. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România București FM. Festivalul va fi deschis, de la ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului Ţăndărică, cu un moment „In memoriam: Michaela Tonitza Iordache, Cristina Pepino”, concepţia proiectului şi organizarea fiind semnate de criticul de teatru Doina Papp. Seara continuă cu spectacolul „Adunarea păsărilor”, după o idee de Michaela Tonitza Iordache, cu regia şi scenografia semnate de Cristian Pepino, un spectacol de animaţie pentru adulţi, producţie a Teatrului Ţăndărică
* Asociaţia Carusel organizează spectacolul “Voi n-aţi văzut nimic!”, proiect finanţat de ARCUB prin programul „Eşti Bucureşti” – ora 18:00, în parcarea Decebal, Calea Moşilor nr. 60, zona Bisericii Sf. Gheorghe. Alegerea unei parcări din centrul istoric ca loc de desfăşurare al reprezentaţiei este în directă legătură cu subiectul spectacolului: analizarea cu mijloace teatrale a contextului morţii lui Daniel-Gabriel Dumitrache, tânăr bucureştean în vârstă de 26 de ani care practica meseria de parcagiu – aşa cum e denumită în jargonul urban, şi care a murit în incinta secţiei 10 de poliţie din Bucureşti, la 4 martie 2014
* Are loc prezentarea eseului vizual “Arheologii Subiective [De departe vezi aproape]“. Autor: Lila Passima – ora 18:30, la Pivnița OAR/ Casa „Ion Mincu”/ Sediul O.A.R, Str. Pictor Arthur Verona nr. 19, Sector 1. Curator principal: Alexandra Titu. Curator/secțiune arte decorative: Dorina Horătău. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 – 16 octombrie
* În cadrul proiectului „Les Jeudis Litteraires”, va avea loc o discuţie pornind de la volumul „Lecţii aparte”, de Helene Grimaud, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză şi note de Mădălina Vatcu, disponibil şi în ediţie digitală – ora 19:00, la Mediateca Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77. Invitaţi: Laura Câlţea, Marius Constantinescu
* “Calea deşertului” de John Curran – film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson – şi “Wild” – adaptare a memoriilor semnate de Cheryl Strayed, se numără printre producţiile din secţiunea “Exploratorii” a celei de-a doua ediţii a HipTrip Travel Film Festival, care se va desfăşura în perioada 8 – 11 octombrie, la Cinema Union şi Cinema Eforie
* Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizează prima Reuniunea a Cenaclului literar-muzical „Marin Preda” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Calea Plevnei nr. 61, sala CENF, parter
* La „JOIA de film” este prezentat filmul „Paradis: Credință / Paradies: Glaube” (dramă, regia: Ulrich Seidl, Austria-Germania-Franța, 2012) – ora 19:00, în Spațiul Public European
* Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Teatrul Odeon prezintă un monolog comic tradiţional japonez interpretat de Diane Kichijitsu – RAKUGO – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon
* În cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, Mark Shapiro, Head of Entertainment Brand Marketing la celebrul studio de animaţie Laika, va vorbi publicului despre procesul complex care stă la baza celor trei filme Laika nominalizate la Oscar – „Coraline”, „ParaNorman” şi „Boxtroli” – şi va dezvălui secrete despre modul în care studioul creează universuri întregi de mână, piesă cu piesă, cu 24 de cadre pe secundă – ora 20:00, la Cinema Elvira Popescu
* Bacău: Colocviul Naţional „Portret de grup cu scriitoare de azi”, organizat în cadrul Festivalului literar „Toamnă Bacoviană”(5 – 10 oct.) – ora 11:00, urmat de decernarea premiilor revistei „Ateneu” – ora 17:00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Apostu”
* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), în parteneriat cu Fundaţia olandeză „Mirrors of Romania”, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România, Academia Regală de Arte Frumoase – KABK şi Centrul artistic GEMAK din Haga, precum şi Fundaţia Prof. I. Juhász Stichting, organizează deschiderea oficială a expoziţiei intitulate „The Bittersweet Legacy of Communism in Romania. Reflections (III): On Tour” – ora 18:00, la Muzeul de Artă din municipiu
* Iaşi: Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Asociația FotoIași organizează de la ora 18:00, prima întâlnire din cadrul evenimentului ”Seri de Fotografie la Palatul Roznovanu” – în sala mare a Primăriei, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11. Va fi lansat Albumul ”Iașii din inimă” (ediția a III-a), editat de către Primăria Municipiului Iași
* Oradea: Are loc concertul simfonic dirijat de Jankó Zsolt, solist la pian Răzvan Dragnea – ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea, Str. Moscovei, nr. 5
* Slatina: Festivalul Naţional de Umor “Oltenii &… Restu’ Lumii” (8-11 oct.), ajuns la ediţia a XXI-a, începe astăzi, la podul peste râul Olt, cu „vama oltenească” unde invitaţii vor primi „paşaport de oltean”. Personalitatea festivalului la ediţia din acest an este actorul Dorel Vişan, iar preşedintele evenimentului este scriitorul Cornel Udrea. Organizatorii sunt Primăria Slatina, Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina şi Biblioteca Judeţeană Olt. Programul va fi completat de proiecţia unor îndrăgite filme clasice româneşti, pentru că şi anul acesta, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, o serie de filme cu şi despre olteni şi… restu’ lumii. Proiecţiile încep de la ora 19:00, cu filmul „Magnatul” (regia Şerban Marinescu), al cărui protagonist este Dorel Vişan, amfitrionul Festivalului „Oltenii &… Restu’ lumii“
* Suceava: Filiala Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în colaborare cu Asociația „Artă și Umanitate” și Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Cernăuți organizează vernisajul expoziției cu genericul „Inimi unite”, manifestare circumscrisă proiectului transfrontalier „Dialoguri artistice” – ora 17:00, la City Gallery din incinta Shopping City
* Budapesta: Între 8 – 11 octombrie, are loc Art Market Budapest, una dintre cele mai mari expoziţii şi târguri de artă din Europa de Est – la Millenáris, Str. Kis Rókus nr. 16-20. În 2015, la Art Market Budapest, se vor prezenta trei galerii din România: Galeria de Artă Comtemporană Zorzini din Bucureşti, Galeria de Artă Pál Art din Miercurea Ciuc şi Galeria de Artă Intenaţională Angels, IAGA, din Cluj-Napoca
* Italia: În zilele de 8 şi 9 octombrie, de la ora 9:30, la Universitatea din Padova în Sala Marian Papahagi a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se desfăşoară colocviul italo-român “Memorialistica şi Literatura Primului Război Mondial. Paralelisme şi disonanţe”
* Italia: De la ora 16:45, la Palazzo Comunale – Salone degli Alabardieri din Cremona are loc inaugurarea expoziţiei foto-documentare cu titlul “I Romeni e la Grande Guerra / Românii şi Marele Război”, organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Istituto per la Storia del Risorgimento Italiano di Cremona e Lodi, Centro Incontri Diplomatici – Cremona, Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhivele Naţionale ale României şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria oraşului Cremona, beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Consulatului General al României la Milano, al Regiunii Lombardia, al Provinciei Cremona şi al Primăriei oraşului Cremona. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în 25 octombrie
* Luxemburg: Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, “Autoportretul unei fete cuminți” participă la competiția oficială a Festivalului CineEast, ajuns la cea de-a 8-a ediție, şi desfăşurat în perioada 8-25 octombrie
* Varşovia: ICR Varşovia organizează, împreună cu clubul-cafenea literar-artistică “Jas i Malgosia”, o întâlnire cu istoricul Adam Burakowski, cu titlul “Relaţiile polono-române în epoca Ceauşescu”, pe tema vizitelor reciproce ale delegaţiilor la nivel înalt şi turismului polonez estival la Marea Neagră în anii ’80 – întâmplări, curiozităţi şi anecdote
– Sport
* Se desfăşoară o conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FC Voluntari – ora 13:00, Hotel Alexander, Şos. Pipera nr. 1
* Meciul de fotbal România – Finlanda, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, va avea loc de la ora 21:45, pe Arena Naţională
* Cluj-Napoca: Are loc întâlnirea Olimpia Cluj-Napoca – Paris Saint-Germain în manşa întâi a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal feminin – ora 17:00, pe Cluj Arena
* Ploieşti: Ambasada SUA a invitat în România doi instructori de tenis în scaun rulant, multi-medaliați, pentru a promova acest sport în rândul persoanelor cu dizabilități, în cadrul programului Sports United, derulat de Departamentul de Stat al SUA. Cei doi sportivi Karin Korb şi Paul Walker susțin sesiuni de antrenament în București și Ploiești, pentru persoane în scaun rulant și pentru jucători de tenis profesioniști. Astăzi are loc o sesiune de antrenament – ora 12:00, la Sala Sporturilor Olimpia, Strada Mărășești
* Râmnicu Vâlcea: Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din localitate, reprezentativa Lituaniei, în primul meci din grupa I de calificare la Campionatul European din 2016
* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de echipa de baschet Energia Târgu Jiu – ora 11:00, la Sala Sporturilor
– S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie
* Se împlinesc 581 de ani, de când, într-un privilegiu comercial datând din vremea lui Alexandru cel Bun, era menţionată cea mai veche atestare scrisă a Curții Domnești din Iași; totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată; Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor; Curtea ocupă spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare
* Acum 420 de ani, la această dată, după un bombardament de două zile, orașul Târgoviște este recucerit de forțele unite ale muntenilor, moldovenilor și transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alătură și un corp de armată toscan
* Exact acum 155 de ani, împăratul Austriei, Franz Joseph I, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care pune capăt sistemului absolutist şi deschide o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867); potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevine principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic (8/20)
* Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi făcea, acum 137 de ani, intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei (8/20)
* Tot acum 137 de ani, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat oficial în componenţa României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878; România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor (8/20)
* Într-o zi de 8 octombrie, acum 78 de ani, era înființată prin decret-lege organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România, desfiinţată în septembrie 1940
* Se împlinesc 76 de ani de la inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune; a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. NOTĂ: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova
Aniversări – Comemorări
– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927)
– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929)
– 1857, 8/20: Constantin A. Kretzulescu prezintă în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (constituită ca şi în Moldova, pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor) proiectul de rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu la 7/19.X.1857
– 1860: S-a născut juristul Oscar Niculescu, specialist în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1939) – 155 de ani
– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)
– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932) – 125 de ani
– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, poet şi estetician (m. 1979)
– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990) – 115 ani
– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1983)
– 1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (n. 1833)
– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864) – 100 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 21 octombrie 1915
– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990)
– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)
– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii „George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997)
– 1927: S-a născut regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012)
– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)
– 1931: S-a născut sculptorul Vasile Gorduz (m. 2008). NOTĂ: „Dicţionarul artiştilor români contemporani” de Octavian Barbosa dă ca an al naşterii 1933
– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, critic, antologator şi traducător (din poezia americană)
– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)
– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare şi poetă; fiica scriitorului Dinu Pillat
– 1954: S-a născut criticul literar Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune
– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)
– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)
– 1998: A murit compozitorul Anatol Vieru (n. 1926)
– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907) – 15 ani
– 2008: A murit George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912). NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”
– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936)
EVENIMENTE EXTERNE
– Luxemburg: Consiliul miniștrilor de interne și de justiție din cadrul Uniunii Europene (8 şi 9 oct.)
– Luxemburg: Are loc o conferinţă având ca temă „ruta Balcanilor Occidentali şi a Mediteranei estice pe care se deplasează migranţii spre Europa”, la care participă miniştri de externe şi de interne din UE, Turcia şi din ţările din Balcani. În cadrul conferinţei, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, va discuta despre cooperarea privind “regularizarea fluxurilor, primirea şi protecţia refugiaţilor”
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie
– Stockholm: Anunţarea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură – ora locală 11:00
– Astana: Vizita preşedintelui ucrainean, Petro Poroșenko, în Kazahstan (8 – 9 oct.); întâlnire cu președintele kazah, Nursultan Nazarbayev
– Beijing: Ministrul thailandez al afacerilor externe, Don Pramudwinai va efectua o vizită oficială în China, la invitaţia omologului său, chinez, Wang Yi (8 – 10 oct.)
– Lima: Președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim participă la o discuție cu tema „Tineri Întreprinzători motoare de creștere durabilă”
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Vederii” (World Sight Day – WSD) se aniversează în fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, marcând ziua internaţională dedicată văzului, cel mai important dintre simţurile omului. Pentru a îmbunătăţi continuu starea de sănătate a analizatorului vizual – ochii, această zi urmăreşte să amplifice importanţa acordată problematicii globale a prevenirii orbirii şi ameliorării insuficienţelor de vedere. “Ziua Mondială a Vederii” este inclusă în calendarul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind coordonată de Agenţia Internaţională de Prevenire a Orbirii (AIPO) – International Agency for the Prevention of Blindness IAPB – şi subordonată iniţiativei globale “Vision 2020” (lansate în 1999). Tema ediţiei din acest an: „Eye care for all”
– 1469, 8 (sau 10): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)
– 1585: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672) – 430 de ani
– 1754: A murit scriitorul englez Henry Fielding (n. 1707)
– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749)
– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)
– 1862: S-a născut pianistul german Emil von Sauer (m. 1942)
– 1864: S-a născut Branislav Nušić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri (m. 1938). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 octombrie 1864
– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932)
– 1873: S-a născut astronomul danez Ejnar Hertzsprung; a realizat o clasificare a stelelor şi a stabilit relaţia spectru-luminozitate (m. 1967)
– 1876: S-a născut Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1966)
– 1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, medic şi fiziolog german; în 1926 a descoperit natura şi acţiunea enzimelor respiratorii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1931 (m. 1970)
– 1890: S-a născut inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (m. 1979) – 125 de ani
– 1898: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)
– 1910: S-a născut actorul de film american Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999) – 105 ani
– 1918: S-a născut chimistul danez Jens Christian Skou, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker
– 1925: S-a născut Andreï Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997) – 90 de ani
– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996) – 85 de ani
– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)
– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004)
– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)
– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american – 45 de ani
– 1987: A murit Konstantinos Tsatsos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al Republicii Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (n. 1899)
– 2001: A murit Mongo Beti (Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez (n. 1923)
– 2004, 8/9: A murit filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (n. 1930)
– 2012: A murit Aureliu Busuioc, scriitor, ziarist şi dramaturg din R. Moldova (n. 1928)