Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 9 ianuarie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 9 ianuarie 2015, 12:22

EVENIMENTE INTERNE

 

 

 

– Ministere

* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, îi primeşte pe ambasadorul Republicii Elene în România, Grigorios Vassiloconstandakis – ora 10:00, şi pe ambasadorul Republicii Italiene în România, Diego Brasioli – ora 10:30, la sediul MAE

 

 

– Interne

* Are loc şedinţa comună a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii şi a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă – ora 9:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1A

* Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea participă la predarea unor autoturisme Dacia Logan către Poliţia Capitalei – ora 11:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1A. Acțiunea face parte din cea de-a doua etapă a programului de reînoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne

 

 

– Partide

* Oradea: preşedintele Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Tokes Laszlo, susţine o conferinţă de presă – ora 10:00

 

 

– Justiţie

* Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să judece un nou termen în dosarul în care omul politic, omul de afaceri şi jurnalistul Dan Diaconescu este acuzat de şantaj

 

 

 

 

 

– Economic

* Timişoara: În perioada 9 – 11 ianuarie, are loc Târgul pentru mirese, care va reuni cei mai buni furnizori de servicii în domeniul evenimentelor private – la Centrul Regional de Afaceri, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22

 

 

– Cultură

* Are loc proiecţia pentru presă a filmului „9 luni, în căutarea tatălui”, în regia lui Albert Dupontel – ora 10:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul a primit Premiul Cesar pentru Cea Mai Bună Interpretare Feminină şi pentru Cel Mai Bun Scenariu Original

* Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin din România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, în perioada 9 – 15 ianuarie. Seria de proiecţii începe cu „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu – ora 17:30. Evenimentul, iniţiat de Voodoo Films, este realizat cu sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Parada Film, Asociaţia Macondo, Clorofilm, Saga Film şi al Uniunii Cineaştilor din România

* Asociaţia Culturală „În Culise” deschide evenimentul 12 days of Sins cu păcatul bahic şi lansează avanpremiera spectacolului „Ca la Iunion”, în regia artistică a lui Cristian Bajora – ora 19:00, Bd. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub)

* Timişoara: La Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, are loc premiera spectacolului „Testosteron”, autorul piesei fiind dramaturgul polonez Andrzej Saramonowicz – ora 19:00, în Sala Studio

* Israel: Soprana Aurelia Florian şi tenorul Marius Brenciu vor evolua, în perioada 9-24 ianuarie, pe scena Operei din Tel Aviv, în rolurile Magda şi Prunier din „La Rondine” de Giacomo Puccini. Institutul Cultural Român (ICR) de la Tel Aviv susţine prezenţa celor doi solişti români pe scena operei israeliene, spectacolul urmând să aibă 12 reprezentaţii

* Madrid: Ediția a V-a a Zilelor Filmului Românesc continuă și la Cinematograful Cine Doré / Filmoteca Española, în perioada 9-16 ianuarie, unde se vor putea viziona o parte din filmele prezentate în luna decembrie 2014: „ Love Building” de Iulia Rugină, „Quod Erat Demonstrandum” de Andrei Gruzsniczki, „Roxanne” de Valentin Hotea, „La limita de jos a cerului” de Igor Cobileanski și „Domnișoara Christina” de Alexandru Maftei

* SUA: Lungmetrajul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat, în perioada 9 – 15 ianuarie, la Lincoln Center din New York

 

 

– Sport

* Simona Halep – Saisai Zheng, în semifinalele turneului WTA de la Shenzhen – ora 6:00

* România întâlneşte Bulgaria în preliminariile Campionatul Mondial de handbal masculin U21 – ora 18:00, în Sala Trivale din Piteşti

* România întâlneşte Serbia în Grupa C a preliminariilor Campionatului Mondial de volei masculin Under-21 din 2015 – ora 18:00, la Graz/Austria

* România întâlneşte Rusia în preliminariile Campionatului Mondial de volei feminin Under-20 din 2015 Grupa C – ora 18:30, în Sala Rapid din Bucureşti

* România întâlneşte Ungaria în Grupa A a preliminariile Campionatului European de volei masculin Under-18 din 2015 – ora 18:30, la Alanya/Turcia

* Federaţia Română de Judo organizează „Gala laureaţilor 2014”, în care vor fi premiaţi cei mai buni judoka români din anul care a trecut, cei mai buni antrenori şi cei mai buni arbitri – ora 19:00, la Hotel Phoenicia

* România întâlneşte Grecia în Grupa H a preliminariilor Campionatului European de volei masculin Under-19 din 2015 – ora 19:30, la Ionia Magnisias/Grecia

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1438: Reprimarea sângeroasă a răscoalei de la Bobâlna (începută în mai 1437)

 

– 1780: A murit (probabil otrăvit) Chesarie De Râmnic, cărturar, tipograf şi traducător; provenind dintr-o familie de origine arabă din Alep, se va călugări la Bucureşti şi va ajunge episcop de Râmnic (1773); filosof al istoriei, primul iluminist din Ţara Românească (n. ~1735, la Bucureşti) – 235 de ani

 

– 1844, 9/21: Apare săptămânal (până la 29 octombrie acelaşi an), la Iaşi, periodicul „Propăşirea” sau „Foaie ştiinţifică şi literară” (titlu impus de cenzură), periodic ce continuă programul „Daciei literare” (1840); „Propăşirea” este prima revistă literară cu caracter enciclopedic din Moldova

 

– 1885, 9/21: S-a născut Gheorghe Demetrescu, astronom şi seismolog; în 1935 a creat, la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie; din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru al Academiei Române (m. 1969) – 130 de ani. NOTĂ: www.crispedia.ro dă naşterea la 22.I.1885

 

– 1888: Apare Legea pentru înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă în România

 

– 1900: S-a născut (la St. Avald, Franţa) prozatoarea Henriette Yvonne Stahl; sora sociologului şi etnologului Henri H. Stahl (m. 1984) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse (www.vechi.radioiasi.ro/fila-de-calendar-09-01-2014; www.bibliotecaturda.ro) dau ca dată a naşterii 1.IX.1900

 

– 1902: S-a născut arhitectul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare („Casa Română” de la Expoziţia internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1981)

 

– 1911: S-a născut soprana Lya Hubic (m. 2006)

 

– 1911: S-a născut economistul Ion Rachmuth; lucrări în domeniul teoriei economice şi al mecanismului formării preţurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1990)

 

– 1912: S-a născut poetul Ştefan Stănescu, format în climatul ortodoxist al revistei „Gândirea” (m. 1956)

 

– 1914: S-a născut Ion Dumitrescu, istoric literar, editor şi autor de manuale şcolare; şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării creaţiei eminesciene (m. 1977)

 

– 1922: S-a născut compozitorul Ştefan Mangoianu (m. 1979)

 

– 1928: S-a născut Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă, personalitate de seamă a culturii româneşti; lucrări asupra artei româneşti medievale şi a celei moderne (m. 1987)

 

– 1931: S-a născut Ion Cojar, regizor de teatru şi profesor (m. 2009)

 

– 1934: S-a născut Mircea Tomuş, critic şi istoric literar

 

– 1944: S-a născut Grid Modorcea (prenumele la naştere: Mitică-Puiu), scriitor şi critic de film

 

– 1945: Se semnează, la Bucureşti, protocolul privind aranjamentul complementar între România şi Bulgaria pentru schimburile comerciale şi de plăţi, prima convenţie comercială încheiată de ţara noastră după 23 august 1944 – 70 de ani

– 1947: S-a născut Ioana Ieronim (pseudonimul Ioanei Brânduş), poetă, traducătoare (din literaturile daneză şi olandeză) şi dramaturg

– 1954: Inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti (astăzi, Opera Naţională); arhitect: Octav Doicescu

– 1955: S-a născut poetul şi publicistul Ion Mureşan – 60 de ani

– 1956: S-a născut dirijorul şi pianistul Iosif Ion Prunner

– 1959: S-a născut Cristi (Cristian Alexandru) Minculescu, solist vocal şi compozitor de muzică rock, cunoscut pentru activitatea sa de peste 30 de ani ca vocalist al trupei „Iris” (formaţie de care s-a despărţit în anul 2012, când s-a stabilit în Germania)

– 1972: A murit medicul Ilie Ardelean; sub conducerea sa a fost publicat primul manual unic de igienă generală şi comunală din România; este considerat întemeietorul igienei experimentale din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1906, la Gyula, Ungaria)

– 1977: S-a născut Vlad Hogea, publicist și om politic, fost deputat de Iași în Parlamentul României din partea Partidului România Mare în legislaturile 2000–2004 și 2004–2008, cunoscut ca autor al lucrării „Naționalistul” şi unul din promotorii Partidului România Unită; în anul 2005 a activat ca euroobservator la Parlamentul European (m. 2014)

– 1979: Întreprinderea mecanică din Câmpulung (întreprindere care şi-a desfăşurat activitatea între anii 1953 şi 2003) a produs primele loturi de autoturisme de teren ARO dotate cu motoare Diesel (60 CP) – 35 de ani

– 1980: A murit Petru Caraman, folclorist şi filolog; autor a numeroase lucrări, studii şi articole, a abordat din perspectivă comparată aspecte ale culturii noastre populare, locul central ocupându-l balada şi colindul; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (n. 1898) – 35 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 18.XII.1898, iar a morţii 10.I.1980

– 1992: A murit organistul Iosif Gerstenengst (n. 1920)

– 1993: A murit Anton Crihan, fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, militant pentru unire, membru al Guvernului României şi deputat în mai multe legislaturi în Parlamentul României în perioada interbelică; fost militant de frunte al mişcării ţărăniste, stabilit în SUA (n. 1893, la Sângereni, azi în R. Moldova)

– 1998: A murit atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedintele Comitetului Olimpic Român între anii 1992 şi 1998; Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (n. 1932)

– 2011: A murit profesorul Raul Volcinschi, o legendă a luptei împotriva comunismului, cel care, în 1983, a pus la cale un atentat pentru asasinarea dictatorului Nicolae Ceauşescu (n. 1923)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Riga: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul leton, Laimdota Straujuma, lansează Anul European pentru Dezvoltare 2015, al cărui obiectiv principal va fi elaborarea unei noi strategii privind eradicarea sărăciei, promovarea dezvoltării şi combaterea schimbărilor climatice pentru o lume sustenabilă dincolo de anul 2015

– Tallinn: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, are programată o vizită de două zile în Estonia, în cadrul căreia se va întâlni cu şeful guvernului, Taavi Roivas şi cu preşedintele Toomas Hendrik Ilves (9 şi 10 ian.)

– Riga: Întrevederi ale premierului georgian, Irakli Garibashvili, cu omologul său leton, Laimdota Straujuma şi cu preşedintele Andris Berzins

– Kiev: Vizita unei echipe de experţi de la Fondul Monetar Internaţional, pentru noi discuţii cu privire la implementarea programului de reforme economice în Ucraina

– Cape Canaveral, Florida: O nouă încercare de lansare a capsulei Dragon, după cele trei eşuate, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) care prevede, în premieră, o recuperare a primei trepte a rachetei sale Falcon 9, printr-o manevră de apuntare pe o platformă în Oceanul Atlantic

– Marea Britanie: Ediţia 2015 a expoziţiei internaţionale de ambarcaţiuni de la Londra – „London Boat Show” (9 – 18 ian.)

– Începe cea de-a XVI-a ediţie a Cupei Asiei la fotbal, evenimentul urmând să se desfăşoare pentru prima oară în afara continentului, în cinci oraşe din Australia: Sydney, Melbourne, Brisbane, Canberra şi Newcastle, cu participarea a 16 echipe. Primul meci va avea loc astăzi, între Australia şi Kuweit, la Melbourne, în timp ce finala este programată pe Stadium Australia din Sydney, pe 31 ianuarie

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1774: A murit arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (n. 1705)

– 1870, 9/21: A murit Alexandr I. Herzen, scriitor şi filosof rus (n. 1812) – 145 de ani

– 1878: A murit Victor Emmanuel al II-lea, rege al Sardiniei (1849-1861) şi primul rege al Italiei unificate (1861-1878) (n. 1820)

– 1890: S-a născut Karel Čapek, dramaturg şi romancier ceh (m. 1938) – 125 de ani

– 1908: S-a născut Simone de Beauvoir, eseistă, romancieră şi autoare dramatică franceză (m. 1986)

– 1913: S-a născut Richard Nixon, om politic republican american; vicepreşedinte (1953-1961) şi preşedinte al SUA (1969-1974); a promovat o politică de destindere şi normalizare a relaţiilor cu statele comuniste (vizite în România, URSS, China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I şi încheierea războiului din Vietnam, în 1973); implicat în „afacerea Watergate”, a fost obligat să demisioneze (m. 1994)

– 1914: S-a născut Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina în toată această perioadă (m. 1998)

– 1922: S-a născut Har Gobind Khorana, biochimist american de origine indiană; a realizat sinteza polinucleatidelor şi a abordat studiul codului genetic; a reuşit să producă în laborator prima genă artificială; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1968, împreună cu americanii Marshall W. Nirenberg şi Robert W. Holley (m. 2011)

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Sergei Parajanov (Sarkis Paradjanian) (m. 1990)

– 1936: A murit actorul american de film John Gilbert; un june-prim romantic din perioada filmului mut, a cărui carieră este curmată brusc de apariţia sonorului; rămâne în istoria cinematografului ca unul dintre partenerii Gretei Garbo, în viaţă şi pe ecran (n. 1895)

– 1941: S-a născut cântăreaţa americană de muzică folk Joan Baez

– 1944: S-a născut chitarisul, compozitorul şi producătorul britanic Jimmy (James Patrick) Page, fondator al grupului rock „Led Zeppelin”

– 1968: S-a născut studenta americană Kimberly Bergalis, prima persoană care a contractat sindromul imunodeficitar dobândit (SIDA) de la un lucrător din domeniul sănătăţii (dentistul ei) (m. 1991)

– 1973: S-a născut cântăreţul jamaican de muzică reggae şi dance Sean Paul (Sean Paul Ryan Francis Henriques)

– 1979: A murit Pier Luigi Nervi, inginer şi arhitect italian; adept al unei arhitecturi funcţionale (Palatul Expoziţiilor şi cel al Muncii din Torino, sala audienţelor de la Vatican, Australia Square din Sydney, catedrala din San Francisco) (n. 1921)

– 2005: A murit Koji Hashimoto, regizor de film japonez (n. 1936) – 10 ani

– 2011: A murit regizorul şi producătorul britanic de film Peter Yates (n. 1929)

– 2013: A murit economistul american James M. Buchanan, laureat al premiului Nobel pentru Economie în anul 1986, pentru contribuţiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale şi constituţionale fondate pe studiul procesului de pregătire şi luare a deciziilor politice şi economice (n. 1919)

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)