Campania de primire a Cererilor Unice de Plată continuă până la 15 mai 2018
Publicat de Puiu Vulea, 13 aprilie 2018, 16:43 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:14
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la 15 mai 2018, fermierii pot depune la Centrele judeţene sau locale APIA şi la Centrul Municipiului Bucureşti, Cererea Unică de Plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite.
Pentru suprafaţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, fermierii sunt rugați să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.
Până în acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018, un număr de 430.551 cereri, pentru o suprafaţă de 1.306.280,33 hectare.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.