Campania naţională de imunizare anti-covid îşi încetineşte ritmul
Publicat de Cosmin Meca, 7 iunie 2021, 09:14
Campania naţională de imunizare anti-covid îşi încetineşte ritmul – aproximativ 15 mii 250 de persoane au făcut prima doză de ser în 24 de ore – cel mai redus nivel de la sfârşitul lunii februarie.
Numărul celor vaccinaţi în acest interval este de 58 de mii, ceea ce ridică cifra totală a persoanelor care au făcut şi rapelul la aproape 3 milioane 800 de mii.
În aceste condiţii, orice acţiune de vaccinare este importantă, preciza recent ministrul Sănătăţii, referindu-se atat la maratoanele la care se prezintă mii de oameni, cât şi la iniţiativele locale, ce se adresează câtorva zeci de persoane pentru care accesul la vaccin este mult mai dificil.
Pe lângă cabinetele medicilor de familie – unde pacienţii se pot imuniza, sunt în continuare organizate evenimente la care oamenii se pot prezenta fără programare pentru a primi o doză de ser care să îi protejeze împotriva Covid-19.