Campionatul national de rallycross
Publicat de Cosmin Meca, 7 mai 2015, 08:28
Cei mai buni piloţi de buggy din ţară se vor întâlni la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Jiu, în prima etapă a Campionatului Naţional de Rallycross. Pe 9 şi 10 mai, la Baza Sportivă de Autocross din Târgu Jiu, cartierul Preajba, se va desfăşura competiţia sportivă „Cupa Narciselor la Rallycross“, considerată prima etapă din Campionatul Naţional de Rallycross. Concursul are loc sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Competiţia este organizată de CS Auto-Moto ISECO Târgu Mureş în colaborare cu Asociaţia „Raiderii“ Târgu Jiu, cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu. La acest eveniment sunt aşteptaţi 35 de sportivi licenţiaţi (juniori şi seniori) din ţară. Aceştia vor participa la 11 clase de specialitate rallycross şi autocross.