Candidaţii pro-democraţie din Hong Kong au câştigat trei sferturi din mandatele consiliilor locale
Publicat de Cosmin Meca, 25 noiembrie 2019, 10:26
Candidaţii pro-democraţie din Hong Kong au câştigat trei sferturi din mandatele consiliilor locale, după participarea record a electoratului la alegerile municipale de ieri.
Opoziţia din Hong Kong a interpretat scrutinul ca pe un referendum asupra modului în care administraţia pro-Beijing a gestionat cele şase luni de criză politică şi valul de proteste.
Potrivit BBC, şefa guvernului local, Carrie Lam a afirmat că administraţia sa va asculta de-acum cu mai multă atenţie opiniile cetăţenilor şi doleanţele aleşilor locali.
Guvernul chinez, prin ministrul de externe a afirmat că aşteaptă datele finale, dar a subliniat că Hong Kong-ul este parte a Chinei, indiferent de rezultatul alegerilor de ieri.