Caraș-Severin: Cultură de canabis, descoperită într-o livadă
Publicat de Lica Simona, 28 august 2023, 18:27
O plantaţie de canabis a fost descoperită, într-o livadă din satul Bărbosu, comuna Ramna, județul Caraș-Severin. Trei bărbaţi au fost reţinuţi într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, în vederea consumului.
Potrivit informaţiilor furnizate de IGPR şi DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, pe 26 august, un bărbat, din Bocşa, a sesizat, la 112, că, în livada din vecinătatea locuinţei sale, din comuna Ramna, pe care a închiriat-o unor bărbaţi, a observat mai multe plante, ce par a fi canabis. La faţa locului, poliţiştii au găsit în livadă mai multe ghivece cu plante de canabis.
„Cultura outdoor identificată şi ridicată era formată din 103 plante de canabis, în diferite stadii de vegetaţie, cu înălţimi cuprinse între 0,5 m şi 1,20 m, în cantitate totală de peste 20 de kilograme masă verde brută. De asemenea, a fost ridicată şi cantitatea de aproximativ 250 grame fragmente vegetale şi muguri de canabis”, se arată în comunicatul DIICOT.
Pe parcursul cercetării, liderul grupului, un bărbat de 33 ani, din judeţul Timiş, a fost depistat la volanul unui autoturism, în proximitatea locului unde se afla cultura. Poliţiştii l-au testat cu testul rapid Drager şi, ulterior, cu aparatul Drager DrugTest, la ambele testări rezultatele fiind pozitive. Aparatul DrugTest a indicat rezultat pozitiv pentru THC (canabis), motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.