Caravana Culturală a Romilor în Universități popesește la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 21 martie 2017, 09:34
Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, în partenriat cu Roma Education Fund – România, organizează în data de 24 martie – 4 aprile 2017, Caravana Culturală a Romilor în Universități. Astfel, vineri, începând cu ora 17:00, Caravana Culturală Romă se oprește pentru o zi la Craiova, în cadrul Universității din Craiova, Facultatea de Științe Sociale.
Evenimentul va debuta cu punerea în scenă a piesei de teatru forum „Dacă nu mă vezi, nu mă cunoști”, ce abordează povestea de viață a actorului de etnie romă, Marcel Costea.
Va urma o dezbatre cu publicul prezent, pe baza subiectului piesei de teatru, dar și pe teme precum: metode de combatere a stereotipurilor și a prejudecăților față de tinerii romi din mediul academic, asumarea identității rome și provocările din mediul academic pentru aceștia sau măsurile afirmative pentru romi. În încheiere va fi susținut un concert de către orchestra Răducanu Band, compusă din tineri instrumentiști de etnie romă.