Caravana Unirii şi Dialogurile Unirii la Universitatea din Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2018, 15:00
Universitatea din Craiova în parteneriat cu Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) organizează vineri, 30 martie 2018, de la ora 14. 00, în Aula Buia, spectacolul „Caravana Unirii”.
Participă:
Dorel Vişan, naistul Nicolae Voiculeţ, Alexandru Cumpănaşu (preşedinte CNMR), pr. Vasile Antonie Tămaş, precum şi Mihaela Olaru (vicepreşedinte CNMR), general Olimpiodor Antonescu (vicepreşedinte CNMR), Simona Baltag (secretar general CNMR). Gazda evenimentului este prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.
Prima parte a evenimentului, intitulată „Dialogurile Unirii”, aduce în faţa spectactorilor un schimb de idei şi convingeri între marele actor Dorel Vişan şi preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu. În partea secundă, Centenarul va primi ofranda unor conştiinţe artistice contemporane de rară profunzime.
Această întâlnire între marea artă şi marile idei este dedicată Centenarului Unirii şi este construită în jurul unor concepte atât de puţin rostite chiar şi azi – solidaritatea, libertatea şi patriotismul, adică unirea, şi care sunt vârfurile spirituale care ne-au adus împreună şi care ne duc spre viitor.