Cardul de sanatate a devenit functional
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2015, 11:42
Cardul Naţional de Sănătate a devenit funcţional, însă prezentarea sa va fi obligatorie începând cu 1 mai. Până acum peste 12 milioane de carduri au fost distribuite prin poştă. Alte 800.000 aşteaptă să fie ridicate de pacienţi fie de la medicul de familie, fie de la Casa de Asigurări de care aparţin. Cei care au deja documentul trebuie să-l folosească pentru orice serviciu medical de care au nevoie.
Informaţiile pe care le contine cardul sunt numele, prenumele şi un număr de identificare în sistem. In plus, după validarea cardului, dacă pacientul doreşte pot fi trecute grupa sangvină, diferite boli, alergiile şi acceptul sau nu de donare de organe. Ce trebuie făcut în acest caz explică preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din Romania, Gheorghe Tache.
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate precizează că lipsa cardului nu afectează accesul la servicii medicale.