Casa Albă: Nu există indicii că OZN-urile doborâte ar fi de origine extraterestră
Publicat de Lica Simona, 14 februarie 2023, 10:37
Nu există vreun indiciu că obiectele zburătoare neidentificate, doborâte, în ultimele zile, de aviaţia militară americană, ar fi de origine extraterestră, a transmis, ieri, Casa Albă, după ce, duminică, un general de aviaţie afirmase că această ipoteză nu poate fi exclusă. Trei obiecte cu forme diferite au fost doborâte, săptămâna trecută – unul deasupra statului american Alaska, cel de-al doilea, în spaţiul aerian al Canadei, iar, al treilea, în zona lacului Huron, la graniţa dintre cele două ţări. Deocamdată, nu există informaţii publice, cu privire la originea sau scopul celor trei obiecte, care au fost identificate după ce, pe 4 februarie, Statele Unite au doborât şi un balon chinezesc de spionaj. Reuters notează că aproape jumătate dintre americani credeau, în 2020, că OZN-urile există şi că au vizitat Pământul. Un raport al guvernului american, din 2021, despre fenomenul OZN, nota că, în cazul a 144 dintre obiectele văzute, de-a lungul anilor, nu poate fi exclusă ipoteza unei origini extraterestre.