Casa de Cultură din Târgu Jiu va fi reabilitată
Publicat de Cosmin Meca, 26 martie 2021, 09:16
Casa de Cultură din Târgu Jiu va fi reabilitată. Serviciile de proiectare sunt asigurate de o firmă de profil și vor viza întocmirea unei documentații în baza căreia imobilul să fie complet renovatt și modernizat. Finanțarea va fi asigurată de către Compania Națională de Investiții.
Proiectul prevede o sală de spectacole cu 600 de locuri care va dispune de aparatura și logistica necesare pentru organizarea de evenimente culturale de amploare. Va mai fi amenajată o sală de spectacole și alte evenimente pentru tineri și mai multe săli pentru repetiții (dansuri, balet etc). Bugetul total pentru reabilitrea Casei de Cultură din Târgu Jiu este de aproximativ 4 milioane și jumătate de euro.