Casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu, spartă de hoți
Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2019, 13:30
În această dimineață, casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu (Gorj) a fost spartă de persoane necunoscute. Unitatea, singura de acest tip din oraș, este situată în apropierea spitalului într-o zonă expusă, dar cu toate acestea a intrat în vizorul hoților. Din primele informații, în cauză a fost un singur autor care nu ar fi sustrat toată suma aflată în casa de schimb valutar.
Surse susțin că autorul ar fi un bărbat recidivist care ar fi împins-o pe casieră pentru a ajunge la seif. Polițiștii au constituit filtre la intrarea și ieșirea din oraș.
Din seif s-au sustras 7000 de euro, surse judiciare susțin că autorul tâlhăriei purta glugă pe cap și ar fi amenințat-o pe casieră cu un pistol airsoft.