Castelul-Calendar, o minune din România. Are 365 de ferestre, 52 de camere şi 7 terase
Publicat de Cosmin Meca, 22 noiembrie 2016, 13:24 / actualizat: 6 iunie 2017, 9:36
Castelul baronului Istvan Ugron, numit și Castelul-Calendar, se află în comuna Zau de Câmpie din județul Mureș. Deși este un monument superb, castelul este destul de puțin cunoscut în România, iar turiștii nu îl vizitează.
Castelul din Zau de Câmpie a fost construit după principiile unui calendar. Are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, 4 turnuri, la fel ca numărul de anotimpuri, 52 de camere, câte săptămâni sunt într-un an, 7 terase – câte zile sunt într-o săptămână și 12 holuri, câte sunt lunile anului.
Potrivit greatnews.ro, Castelul-Calendar a funcționat ca reședință de vară a baronului Istvan Ugron. Construcția a început în anul 1911. Ridicarea castelului, care are o arhitectură asemănătoare vechilor castele medievale franceze, a durat 3 ani.
Istvan Ugron, proprietarul castelului, a fost ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia.
Legenda spune că, pe când se afla în Rusia, el s-a îndrăgostit de una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Însă în momentul în care au venit bolșevicii la putere, în anul 1917, întreaga familie a țarului a fost ucisă, iar baronul s-a retras din viața publică cu inima plină de durere.
În comunism, castelul-calendar a fost preluat de stat și a primit mai multe destinații de-a lungului timpului.
Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă și transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de județ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, școală și depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii.
În prezent, Castelul-Calendar se află pe lista monumentelor istorice din România și face parte din patrimoniul Consiliului Județean Mureș. Din păcate, castelul s-a degradat în perioada comunistă și are nevoie de o reabilitare.
Anul trecut, autoritățile au anunțat că au de gând să acceseze fonduri europene pentru restaurarea Castelului-Calendar.
Acum, Castelul-Calendar este închis, însă vizitatorii îl pot admira din exterior și se pot plimba prin curtea sa.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.