Catastrofă în Siria
Publicat de Liviu Goga, 3 decembrie 2015, 20:49
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) a avertizat că în Siria s-ar putea produce o catastrofă umanitară, pe măsură ce se apropie iarna. ICRC a precizat că peste 12 milioane de sirieni, din care 5,5 milioane sunt copii, au nevoie urgentă de asistenţă umanitară, mai ales că vor înfrunta iarna fără a avea adăpost, hrană sau asistenţă medicală. ICRC a distribuit haine de iarnă pentru 300.000 de copii, dar doreşte să aibă acces la cât mai mulţi, relatează corespondenţii BBC.