Iniţiativa legislativă cu privire la alegerile locale şi statutul aleşilor locali a fost avizată de Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului electoral. Propunerea prevede, între altele,...
Cornelia Naum (foto), mama premierului Victor Ponta a părăsit sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiată în dosarul ginerelui său, arestat preventiv pentru deturnare de...
Statul va obţine cel puţin 500 milioane de euro din vânzarea a 15 la sută din Hidroelectrica, apreciază administratorul judiciar al companiei, Remus Borza. El...
Tarifele pe care le plătesc, în prezent, consumatorii casnici de curent electric sunt cele mai scăzute posibil, ceea ce înseamnă că ele nu se mai...
O flotilă NATO a intrat, ieri, în Marea Neagră pentru exerciţii ce vor include simulări de atacuri antiaeriene şi antisubmarin, precum şi manevre navale de...
Republica Moldova a început să importe gaze din România, livrate prin conducta Iaşi-Ungheni, recent construită. Chiar dacă preţul este cu aproximativ 20% mai mic decât...
Procurorii anticorupţie vor face verificări cu privire la rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal şi fostul selecţioner Victor Piţurcă. În cauză a fost demarată...
Vremea se răceşte de astăzi, iar ploile şi ninsorile revin în cea mai mare parte a ţării. De la ora 13 intră în vigoare o...
Ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat, ieri, după discuţii cu reprezentanţi ai marilor reţele comerciale din România, că reducerea TVA de la 24 la 20...