Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat ieri la Piteşti, că aproximativ 5.000 dintre cei peste 16.000 de posesori de certificate de revoluţionari vor beneficia de...
Senatorul PSD, Gabriela Firea, a fost audiată ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a...
Senatorul Tudor Chiuariu a fost exclus ieri din Partidul Naţional Liberal. Conducerea PNL, reunită la Iaşi, a decis, să-l excludă pe fostul ministru al Justiţiei...
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis ieri să înlocuiască măsura arestului preventiv cu arestul al domiciliu în cazul fostului...
Francul elveţian a încheiat săptămâna la un nou maxim istoric: 4 lei şi 58 de bani este cursul de referinţă anunţat de BNR. Aprecierea a...
Taxa pe valoare adaugată va fi redusă abia anul viitor, anunţă premierul Victor Ponta. Până atunci, Guvernul analizează modalităţile în care ar putea fi făcut...
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite într-un accident care a avut loc aseară pe drumul naţional 1A, în localitatea Lipăneşti...
Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate „hit-uri” ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (ora 19:00) de Orchestra de Cameră Radio! Seara...
Consumul de droguri, în rândul elevilor a devenit îngrijorător. Prefectura Galaţi a organizat, astăzi, o şedinţă extraordinară, la care au participat medici, poliţişti, cadre didactice şi...