O echipă de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, urmează să marche zonele cu risc ridicat de incidente de pe Transalpina, astfel...
Acţiunile companiei Electrica sunt tranzacţionate de mai multe ore, simultan la bursele din Bucureşti şi din Londra, ca urmare a celei mai mari oferte publice iniţiale...
Liderul conservator, Dan Voiculescu, a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie. Pe numele acestuia a fost deschis un nou dosar penal, pentru infracţiunea de...
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România sărbătoreşte astăzi, 138 de ani de istorie şi activitate umanitară. Pe 4 iulie 1876, lua fiinţă Societatea Naţională de...
2500 de angajaţi, consideraţi personal excedentar, vor fi disponibilizaţi de CFR Marfă, ca urmare a începerii programului de restructurare şi reorganizare. Potrivit unui comunicat al companiei,...
Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a primit mandat judiciar, în anul 2010, pentru interceptarea comunicaţiilor a 193 de state şi organizaţii internaţionale, inclusiv ale României,...
Sunt nemulţumiţi de salarii, de condiţiile de lucru, de volumul mare al activităţii, de tăierea unor sporuri. Sindicaliştii din sănătate sunt în conflict deschis cu managerii...
Hotelierii de pe litoral vor să-şi angajeze proprii salvamari, dar cer statului cheltuielile cu salariile acestora. Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, spun că au luat...
Curtea de Apel Bucureşti a pus sechestru pe 36 de hectare care aparţineau ICA, peste 9 milioane de acţiuni de la Compania de Cercetări Aplicate şi...