Pe Dunăre este în vigoare până mâine la ora 18,00 un cod galben de inundaţii. Hidrologii avetizează că în această peioadă s-ar putea înregistra menţinerea nivelurilor...
Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a sosit în România, unde are programată o întrevedere cu omologul său român, Mircea Duşa, cu care va avea consultări...
Partidul Social Democrat şi PPDD anunţă că vor semna un protocol de colaborare la nivel naţional, cel mai probabil săptămâna viitoare. Preşedintele social democrat, Victor Ponta...
Memorandumul a fost discutat şi cu reprezentanţii FMI, iar premierul Victor Ponta a precizat că strategia are în vedere reducerea pierderilor. Măsurile vizează o reţea feroviară...
Oamenii de afaceri îşi doresc stabilitate legislativă şi instituţională şi susţin aplicarea măsurii de reducere a CAS de la jumătatea anului. Vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Steven...
Introducerea tichetelor de vacanţă va aduce un plus de 250.000 de turişti în circuitul intern, estimează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, ANAT. Legea ar urma...
Proprietarul Grupului Polisano, Ilie Vonica, s-a sinucis ieri, 3 iunie, după ce s-a aruncat de pe acoperişul casei sale. Potrivit unor surse judiciare, el a explicat...
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede ca instituţiile de stat să acorde angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de până la 6 salarii...
Impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere se va anula dacă...