Primele extrageri loto de anul acesta vor avea loc la 11 ianuarie – anunţă Loteria Română. Instituţia a precizat într-un comunicat de presă că nu...
La Camera Deputaţilor, anul trecut, au fost adoptate aproape 100 de legi, din cele 600 propuse, arată o analiză Agerpres. Printre cele mai importante au...
Golgheterul Pandurilor, Mihai Roman, nu și-a luat gândul de la Steaua și așteaptă oferta campioanei. ”Orice fotbalist își dorește să ajungă la echipa care domină Liga...
Căsătoriile oficiate de municipalitatea din Târgu Jiu de Revelion, la Poarta Sărutului, din Parcul Central, au adus în bugetul local încasări de 7.200 de lei....
Angajații de la Ford Craiova care au decis să plece acasă, prin programul de plecări voluntare impus de companie, vor părăsi fabrica în trei etape....
Universitatea Craiova este prima echipă din Liga I care se va reuni în vederea pregătirii returului. Sorin Cârţu şi Emil Săndoi vor suna adunarea luni, 5...
Astăzi este prima zi în care oamenii revin la serviciu, după vacanţa prilejuită de sărbătorile de iarnă. Potrivit specialiştilor, este o zi deosebit de dificilă,...
Peste 50 de persoane s-au accidentat pe pârtiile de schi din staţiunile montane din Hunedoara – Straja, Râuşor şi Parâng. Cele mai multe dintre victime...
Pârtiile de la Rânca au fost pline de turişti în primele zile ale începutului de an. Potrivit conducerii Serviciului Public Salvamont Gorj, a fost stabilit un...