Alimentele comunitare vor fi transmise către depozitul local din Râmnicu Vâlcea începând cu 14 decembrie, potrivit Prefecturii. În aceste condiţii, Primăria municipiului anunţă că distribuirea...
Peste 200 de hectare de terenuri agricole din Gorj au fost afectate de inundaţiile produse în ultimele zile. Direcţia Județeană pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală...
Comunele din jurul Craiovei, dar și alte localități, până la Calafat, vor fi alimentate cu gaze naturale. Transgaz a obținut certificat de urbanism de la...
Ministerul Culturii a dat startul competiției între orașele din România care doresc să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Ministerul a lansat apelul oficial și...
Persoanele cărora li s-au reținut din bani pe motiv că avuseseră pensii mai mari decât era necesar și cei care au debite de plată de...
Institutul Național de Statistică a anunţat că preţurile de consum au scăzut în noiembrie faţă de luna octombrie cu 0,2%, în condiţiile în care preţurile mărfurilor...
Cardurile de sănătate au fost primite deja prin poştă de 12 milioane şi jumătate de asiguraţi, iar Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea,...
Ministerul Public va regăsi în bugetul pentru anul viitor sumele solicitate, a promis ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov. El a precizat că în forma...
Deşi, potrivit guvernului, proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a cheltuielilor destinate investiţiilor cu 23,8%, Partidul Naţional Liberal este nemulţumit de această alocare....