Cauza incendiului de la nunta din Irak. Peste 100 de persoane și-au pierdut viața, cel puțin 150 au fost rănite
Publicat de Cosmin Meca, 2 octombrie 2023, 08:47
Incendiul care a cuprins o sală de nunţi dintr-un oraş din nordul Irakului, soldat cu moartea a peste 100 de persoane, a fost cauzat de o „neglijenţă gravă” şi de lipsa măsurilor de siguranţă, potrivit rezultatelor unei anchete guvernamentale.
Rezultatele investigaţiei, anunţate duminică în cadrul unei conferinţe de presă de către ministrul de Interne Abdul Amir al-Shammari, arată că proprietarul sălii şi alţi trei membri ai personalului au permis accesul a 900 de persoane în sala de evenimente, în condiţiile în care aceasta a fost proiectată pentru maximum 400 de persoane, scrie news.ro.
„Incendiul a fost accidental şi neintenţionat şi a avut loc din cauza unei neglijenţe grave”, se arată în concluziile anchetei.
„Folosirea de decoraţiuni inflamabile a ajutat ca focul să se răspândească rapid şi a transformat sala într-o minge de foc”, a declarat Shammari.
Flăcările au blocat oamenii în interiorul sălii de nunţi, iar echipele de salvare s-au chinuit să ajungă la ei, deoarece uşile erau puţine şi mici, a declarat Shammari.
Cel puţin 150 de persoane au fost rănite în incendiul care a avut loc în oraşul creştin Hamdaniya – cunoscut şi sub numele de Qaraqosh.
Ministrul de interne a estimat bilanţul morţilor la 107 şi a precizat că grupul de anchetă a propus ca guvernul să ofere sprijin financiar familiilor celor decedaţi şi răniţi.
Anchetatorii au recomandat, de asemenea, să se ia măsuri legale împotriva oficialilor locali.
Premierul Mohammed Shia Al-Sudani a vizitat joi victimele incendiului la două spitale locale şi a promis că îi va trage la răspundere pe cei responsabili.
Sursa: News.ro