Cazul falsului chirurg italian arată managementul defectuos al unităţilor private
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2019, 20:00
Cazul falsului chirurg italian arată managementul defectuos al unităţilor private, unde prioritară e partea financiară, susţine Sindicatul Promedica. Organizaţia precizează într-un comunicat că diploma şi parafa de medic nu îi dau unei persoane drept de liberă practică a medicinei, acesta fiind acordat exclusiv de către Colegiul Medicilor.
În consecinţă, cele patru unităţi medicale implicate i-au permis falsului medic să opereze în ciuda faptului că prima hârtie pe care trebuia să o prezinte era autorizaţia de liberă practică. Sindicatul Promedica atrage atenţia că problema principală care ar trebui dezbătută este managementul defectuos al acelor unităţi private în care partea financiară a fost prioritară faţă de un act medical neautorizat.
Amintim că italianul care a practicat chirurgie plastică în cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.