Ceea ce se credea a fi o vizuină de iepure, de fapt era intrarea într-un templu (foto)
Publicat de Cosmin Meca, 14 aprilie 2017, 14:00
O vizuină de iepure, banală la prima vedere, s-a adeverit a fi intrarea în niște catacombe vechi, construite încă de către templieri. Acest loc se află în Marea Britanie, în comitatul Shropshire. În trecut, aproape toată zona a aparținut ordinului de luptători catolici, care și-au adunat bogățiile în timpul cruciadelor medievale.
Mai târziu, peștera era folosită de către druizi și păgâni, care se aflau în căutarea unui loc ascuns și sigur pentru ceremonii. Chiar și unele secte religioase secrete și-au lăsat urma aici.
Peștera medievală, ascunsă pe câmpiile din Shropshire, a fost săpată destul de iscusit: în interior se pot vedea arce și coloane și o rețea de cărărușe, pentru deplasarea oamenilor. Cercetătorii care au descoperit peștera, sunt uimiți de cât de bine a fost conservat acest „templu subteran”. Ei accentuează faptul că o mulțime de oameni treceau pe-aici, la distanța de 1 metru, fără ca să-și poată imagina că în acel loc se află o astfel de minune.
Totodată, în templul templierilor au fost depistate și rămășițe umane. Cu ce scop anume, a fost folosită această peșteră, încă nu se cunoaște.
După ce zona a fost invadată de turiști și curioși, proprietarii pământului din zonă, au luat decizia de a închide accesul în peșteră. Totuși, fotograful Michael Scott, din Birmingham, a reușit să pătrundă înăuntru și să realizeze o serie de poze.
„Dacă nu știați ce se află aici, cel mai probabil, era să treceți pe-alături.” – spune Michael.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.