Cei doi frati disparuti in Muntii Fagaras, gasiti morti
Publicat de Cosmin Meca, 21 noiembrie 2016, 09:48
Cei doi fraţi din Harghita, dispăruţi acum o săptămână în Munţii Făgăraş, au fost găsiţi morţi. Trupurile au fost descoperite de jandarmi, la numai o zi distanţă, în aceeaşi zonă.
Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au găsit, duminică, şi trupul celui de-al doilea frate dispărut în Munţii Făgăraş, în aproximativ aceeaşi zonă unde a fost găsit, în urmă cu o zi, fratele său, în zona Fereastra Mică, informează mediafax.ro
Cei doi fraţi dispăruţi sunt din judeţul Mureş şi au plecat pe data de 12 noiembrie, într-o drumeţie în Munţii Făgăraş, încercând să ajungă pe vârful Moldoveanu.
Căutările celor doi turişti au început luni dimineaţa, inclusiv cu un elicopter MAI, după ce familia acestora a sunat la serviciul de urgenţă 112 deoarece nu a mai putut lua legătura niciunul dintre ei.
Fraţii au plecat din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde au lăsat maşina cu care veniseră.
foto: mediafax.ro