Cel mai mare hotel din lume. Va avea 10.000 de camere şi va fi inaugurat anul viitor
Publicat de Cosmin Meca, 22 august 2016, 19:00
Cel mai mare hotel din lume – care se va lăuda cu colosalul total de 10.000 de camere – ar putea fi inaugurat anul viitor la Mecca, scrie Rador.
Abraj Kudai, care se construieşte la un kilometru şi jumătate sud de cea mai mare moschee de pe planetă, Masjid al-Haram, este proiectată sub forma unei „fortăreţe tradiţionale din deşert”.
Hotelul va avea camere de lux pentru pelerinii bogaţi, o aripă pentru familia regală saudită, mall-uri de shopping, 70 de restaurante şi o sală de bal generoasă.
În plus, clădirea va fi prevăzută cu 12 turnuri, din care 10 cu apartamente de patru stele, iar restul de două, destinate oaspeţilor de cinci stele.
Cele mai mari turnuri vor avea 45 de etaje, iar cel mai mic se va opri la 30 de niveluri. Vor exista cel puţin patru platforme pentru aterizarea elicopterelor.
Costul lucrărilor de construcţie se va ridica la 2,7 miliarde de lire sterline. Să mai adăugăm că, în fiecare an, pentru pelerinajul de Hajj la Mecca vin două milioane de pelerini, iar pe tot parcursul unui an, cetatea sfântă a Islamului primeşte 20 de milioane de vizitatori.