Cel puţin 67 de persoane au fost ucise în Irak
Publicat de Puiu Vulea, 27 octombrie 2019, 12:12
În Irak, cel puţin 67 de persoane au fost ucise în ultimele două zile în ciocniri dintre manifestanţi anti-guvernamentali şi forţe de securitate sprijinite de miliţiile şiite înarmate, transmite Reuters. Premierul Abdul Mahdi a mobilizat, azi-noapte, forţele de elită anti-tero pe străzile Baghdadului şi ale Nasiriei, un oraş din sudul ţării. Militarilor li s-a ordonat să folosească „toate mijloacele necesare”” pentru a pune capăt protestelor. Este a doua oară, luna aceasta, când Irakul se confruntă cu un val de proteste, după cele de acum câteva săptămâni, soldate cu moartea a peste 150 de persoane şi rănirea altor 6000. Protestatarii sunt nemulţumiţi de corupţia generalizată, precaritatea serviciilor publice şi şomajul ridicat. În ciuda zăcămintelor de petrol ale ţării, 20% din populaţie trăieşte sub limita de sărăcie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.