Cele două doctoriţe de la spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, acuzate că au provocat intenţionat moartea unui pacient, au fost arestate preventiv
Publicat de Cosmin Meca, 9 august 2024, 09:28
Cele două doctoriţe de la spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, acuzate că au provocat intenţionat moartea unui pacient, au fost arestate preventiv.
Anchetatorii susţin că pacientul de 54 de ani, aflat în stare gravă, a intrat în stop cardio-respirator, după ce acestea i-ar fi redus brusc doza de Noradrenalină, substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
În acelaşi dosar a fost pusă sub acuzare şi o asistentă medicală pentru mărturie mincinoasă. Între timp, activitatea medicală şi gărzile au fost reluate la spital, după ce în cursul dimineţii de ieri, medicii de anestezie şi terapie intensivă au intrat în grevă spontană.
Ei au acuzat presiunile care s-ar face asupra lor şi care îi împiedică să-şi facă meseria. Adriana Turea relatează: