În rucsacul aflat în cabina unui TIR condus de un cetățean turc, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei...
Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova organizează marţi, 19 noiembrie, simpozionul intitulat „Monica Lovinescu, o voce emblematică...
Astăzi, în Oltenia, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al datei calendartistice, în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va...
India a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune, dezvoltată pe plan intern, atingând o etapă importantă în...
Luni, 18 noiembrie, Arena Națională a găzduit întâlnirea dintre echipele naționale de fotbal ale României și Ciprului, partidă contând...
Luni, 18 noiembrie, a fost lansat oficial serviciul național de plăți instant „RoPay”, dezvoltat de TRANSFOND (administratorul și operatorul...
Candidatul la alegerile prezidențiale din partea PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că generaţia sa se ocupă de binele...
La noapte, în Oltenia, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus șase și...
Pentru a marca evenimentul Marii Uniri, trenurile CFR Călători vor purta în mod special numele unor personalități ale vremii, iar mai multe...
România solicită, în cadrul reuniunii Consiliul AgriFish ce are loc la Bruxelles, prelungirea Cadrului temporar Ucraina, cel puțin până la 30...
Colegiul Farmaciștilor din România și Compania Națională UNIFARM, companie strategicã a statului român, au încheiat un Protocol de...
La data de 15.11.2024, în jurul orei 19.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat, pentru a intra în țară,...
Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea informează participanții la traficul rutier că până pe 15 decembrie 2024, circulația...
Ministrul Educației, Ligia Deca, deschide lista candidaților PNL Vâlcea pentru Senat. Ea a declarat că dorește extinderea Programului...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidează la alegerile prezidenţiale şi spune că exclude orice colaborare cu partidele extremiste şi...
Dacă ai împărțit vreodată patul cu cineva care își scrâșnește dinții în somn, probabil că recunoști acel sunet inconfundabil și...
Ai observat vreodată că anvelopele noi de mașină sunt acoperite cu mici țepi din cauciuc? Contrar zvonurilor, aceștia nu reduc zgomotul...
Alţi un milion de euro au fost găsiţi în biroul lui. Óscar Sánchez Gil, unul dintre cei mai importanţi ofiţeri de poliţie ai ţării, a...
Guvernul României are unele dintre cele mai mici cheltuieli făcute pentru educație din lume, arată cel mai recent raport al...
Minutul Nobel cu Daniel Funeriu, un proiect educativ inițiat de Radio România Cultural și Teach4U.ro, platformă de învățare și...
Recent premiat de Cambridge University cu distincția Gold Preparation Centre, Colegiul Național „Carol I” din Craiova a fost selecționat...
Primăria Craiova a eliberat autorizația de construire, valoarea lucrărilor fiind estimată la aproape 5 milioane de lei. Sera va fi...
La Caracal, în județul Olt, peste 1.000 de voluntari din împrejurimi au plantat, în weekendul trecut, peste 38.000 de puieți forestieri pe...
Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci și cel care a transformat SUA într-o putere internațională în gimnastică, Bela Karolyi, a murit la...
Federația Română de Fotbal a anunțat că s-au vândut 40.000 de bilete pentru ultimul meci al „tricolorilor” din Liga Națiunilor, care...
Încă patru persoane din regiunea Oltenia au fost recunoscute ca Tezaur Uman Viu. Este vorba despre Maria Tantan, din Tismana, județul Gorj,...
Astăzi, în Oltenia, vremea va fi caldă pentru această dată calendaristică, în cea mai mare parte a regiunii. Vântul va avea...
Minutul Nobel cu Daniel Funeriu, un proiect educativ inițiat de Radio România Cultural și Teach4U.ro, platformă de învățare și...
În dimineața zilei de 17 noiembrie 2024, Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri aeriene asupra infrastructurii energetice a Ucrainei,...
Din cauza atacului masiv al Federaţiei Ruse cu rachete de croazieră, rachete balistice şi drone împotriva unor ţinte situate, printre altele,...
Uniunea Salvati România - filiala Mehedinţi propune o echipă de candidaţi la alegerile parlamentare care activează, în principal, în...
Candidatul PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu vrea că viitorul președinte să fie unul care unește și nu unul care dezbină societatea. Marcel...
Săptămâna viitoare începe programul "Rabla pentru tractoare", cu sesiunea de înscriere a firmelor de la care fermierii vor putea...
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a intensificat dezbaterile despre încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina. Preşedintele Ucrainei,...
Noul Cod Silvic, care are ca scop descurajarea furtului de masă lemnoasă, aşteaptă avizul comisiilor de specialitate pentru a fi supus...
Peste 10.000 de absolvenţi de medicină din toată ţara s-au înscris la concursul de intrare în rezidenţiat, care va avea loc astăzi....
În următoarele 24 de ore, în Oltenia, vremea se menține, în general, frumoasă, dar rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil,...
Organizaţia PSD Mehedinţi propune candidaţi cu experiență în administrație, dar și în susținerea proiectelor locale, la nivel...
Candidata USR la alegerile prezidențiale promite, în programul său electoral, că statul va respecta fiecare cetățean și îi va oferi șanse...
Rita Carrey, sora mai mare a actorului Jim Carrey, a decedat pe 14 noiembrie 2024, înconjurată de familie și prieteni. Soțul ei, Alex, a...
1. Structurile enigmatice din Orientul Mijlociu În deșerturile din Orientul Mijlociu, arheologii au descoperit structuri din piatră vechi de...
Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de vineri, în secția de terapie intensivă neonatală a Spitalului Maharani Laxmibai din Jhansi,...
Femeia le câștiga încrederea victimelor, apoi intra în casele lor și le fura banii și bijuteriile. Românca de 46 de ani mai avea alte cinci...
Consiliul Judeţean Dolj are în program modernizarea completă a drumului 606A (Breasta-Piria) pe o lungime de 45 km, contractul de finanţare...
După mai bine de o oră în care meciul a fost întrerupt la scorul de 0-0, iar kosovarii au refuzat să revină pe gazon, arbitrul danez...
Cristian Bușoi, candidat pe listele PNL Dolj la Camera Deputaților, susține că formațiunea politică pe care o reprezintă are un...
Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat, ieri, la Parlament, Planul Simion pentru reconstrucția României. Prezent la eveniment, candidatul...
Celine Dion, una dintre cele mai îndrăgite și respectate artiste din lume, a trecut prin multe încercări de-a lungul vieții, dar acum se...