Centru de cercetare a represiunii comuniste la Oradea
Publicat de Cosmin Meca, 11 mai 2016, 15:30
Un centru de cercetare a represiunii comuniste va funcţiona de săptămâna viitoare la Oradea.
Acesta va găzdui dosarele de urmărire penală ale foştilor deţinuţi politici.
Documentele vor putea fi cercetate de către toţi cei care doresc să cunoască istoria bihorenilor care au cunoscut ororile Gulagului românesc.
Va fi înfiinţată şi o bibliotecă cu volume despre istoria regimului comunist sau cărţi de memorialistică ale foştilor deţinuţi politici.
Cei care doresc pot să doneze o carte sau o fotografie din această perioadă însângerată a României.
Centrul va fi amenajat în noul sediu din Corpul „I” al Cetăţii Oradea, informează colegii noștri de la radiocluj.ro