Centura de campion a lui Muhammad Ali, vândută cu peste 6 milioane de dolari
Publicat de Lica Simona, 25 iulie 2022, 16:29
Omul de afaceri american Jim Irsay a achiziţionat, cu 6,18 milioane de dolari, centura de campion a legendarului boxer american Muhammad Ali, cucerită, în 1974, în faţa compatriotului său, George Foreman, cu ocazia celebrului meci supranumit „Rumble in the Jungle”. Muhammad Ali l-a învins pe George Foreman în Zair (acum Republica Democrată Congo), prin KO, în runda a opta, pentru a recupera coroana mondială la categoria grea. De menţionat că Foreman nu pierduse niciun meci, până la confruntarea de la Kinshasa.
Ali, care a murit, în 2016, la vârsta de 74 de ani, a păstrat titlul mondial WBC, până în 1978, când a a fost învins de americanul Leon Spinks.
Omul de afaceri Jim Irsay este obişnuit cu achiziţiile spectaculoase. El deţine, între altele, chitare care au aparţinut lui Elvis Presley, John Lennon sau Prince. Are şi manuscrisul original al ghidului Alcoolicii Anonimi, scris de Bill Wilson, în 1939.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.