Ceremonie la Academie
Publicat de Liviu Goga, 3 aprilie 2016, 17:43
Academia Română programează mâine dimineaţă o ceremonie solemnă, prin care marchează 150 de ani de la înfiinţare. Sunt aşteptaţi să susţină discursuri cu acest prilej preşedintele Klaus Iohannis, principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, patriarhul BOR, Daniel, şi ministrul educaţiei, Adrian Curaj, reprezentanţi ai academiilor europene. Academia Română anunţă pentru mâine şi alte evenimente culturale, ce se vor încheia cu o gală aniversară şi cu un concert extraordinar al Filarmonicii „George Enescu”, găzduite de Ateneul Român din Bucureşti.