Cerere de aderare la UE
Publicat de Liviu Goga, 15 februarie 2016, 12:10
Bosnia şi Herţegovina a depus o cerere oficială pentru a se alătura Uniunii Europene, a declarat, astăzi, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. Potrivit Reuters, cererea urmează să fie analizată de cele 28 de state membre. Bosnia şi Herţegovina, o fostă republică iugoslavă, a fost scena unui sângeros război civil, în anii ’90, soldat cu moartea a 100 de mii de persoane. Ţara este împărţită în două entităţi autonome – Republica Srpska, a cărei populaţie este formată în principal din etnici sârbi, şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina, unde sunt concentraţi musulmanii şi croaţii. Dintre fostele republici iugoslave, Slovenia şi Croaţia au fost deja acceptate în Uniunea Europeană, în timp ce Serbia, Muntenegru şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei au statut de candidaţi la aderare.