China anunţă tarife vamale de 34% asupra tuturor produselor americane, din 10 aprilie
Ministerul de Finanţe din China a anunţat, astăzi, că va impune taxe vamale de 34% pentru toate bunurile americane, începând cu 10 aprilie, ca o contramăsură la tarifele radicale impuse de preşedintele american Donald Trump.

Publicat de Lica Simona, 4 aprilie 2025, 15:55
„Începem să vedem represaliile inevitabile din partea partenerilor comerciali globali ai Statelor Unite. Riscul este ca acest lucru să transforme o sperietură de recesiune într-o recesiune în toată regula”, a declarat Ben Laidler, director de strategie pe acţiuni la Bradesco BBI.
Comerţul cu produse agricole a primit o nouă lovitură, deoarece China a decis o suspendare imediată a importurilor de sorg de la exportatorul de cereale C&D (USA) Inc., precum şi de carne de pasăre şi de oase, de la trei firme americane.
Beijingul a anunţat, de asemenea, controale asupra exporturilor de pământuri rare, medii şi grele, inclusiv samariu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, luteţiu, scandiu şi ytriu către Statele Unite, începând chiar de astăzi, 4 aprilie.
„Scopul punerii în aplicare de către guvernul chinez a controalelor la export pentru produsele relevante în conformitate cu legea este de a proteja mai bine securitatea şi interesele naţionale şi de a îndeplini obligaţiile internaţionale, cum ar fi neproliferarea”, a declarat Ministerul Comerţului într-o declaraţie.
Beijingul a adăugat 16 entităţi americane pe lista sa de control al exporturilor, care interzice exportul de produse cu dublă utilizare.
De asemenea, a lansat o anchetă antidumping privind importurile de anumite aparaturi medicale CT din SUA şi India şi o anchetă mai amplă privind competitivitatea industriei în ceea ce priveşte importurile de tuburi CT medicale.
sursa: news.ro