Cinci milioane de euro pentru UM Sadu
Publicat de Puiu Vulea, 4 septembrie 2019, 08:55
Fondurile pentru retehnologizarea Uzinei Mecanice (UM) Sadu au intrat în contul unității. Este vorba de o sumă de cinci milioane de euro, care va fi folosită pentru achiziționarea de echipamente în vederea creșterii calității și diversificării producției de muniție. Fondurile au fost alocate uzinei din Gorj sub formă de majorare de capital, astfel încât banii se vor afla la dispoziția unității în vederea încheierii contractelor.