Cinci persoane salvate de echipa României care intervine în Turcia
Publicat de Puiu Vulea, 10 februarie 2023, 16:25
Echipa de intervenţie a României, trimisă în Turcia, a reuşit să identifice şi să salveze, până în acest moment, cinci persoane prinse sub dărâmături. În cea mai recentă acţiune de acest fel, românii au participat la scoaterea de sub ruinele unei clădiri a unei femei, în vârstă de 55-60 de ani. Victima era conştientă şi a fost predată echipajelor medicale. Din spusele localnicilor, clădirea prăbuşită avea 9 etaje. La solicitarea expresă a autorităţilor turce, misiunile salvatorilor români au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat. În acest fel, ei au putut identifica aseară, prin căutare cu senzori acustici, posibila prezenţă a unor supravieţuitori în blocul prăbuşit.