Cinci persoane ucise de focuri de armă într-o cafenea din Serbia
Publicat de Cosmin Meca, 2 iulie 2016, 17:19
Un bărbat a deschis focul într-o cafenea din Serbia ucigând cinci persoane, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, citate de Mediafax.
Potrivit informaţiilor difuzate de agenţia AP şi preluate de New-York Times, cel puţin douăzeci de persoane au fost rănite.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 01.40 în orăşelul Zitiste, situat la 80 de kilometri nord de capitala Belgrad.
Bărbatul a deschis focul cu o armă automată şi a ucis cinci persoane înainte de a fi arestat de poliţie.
Bărbatul şi-ar fi ucis soţia şi pe o altă femeie înainte de a trage focuri de armă în mod aleatoriu asupra altor persoane din cafenea.