Clădirea emblematică a Băniei în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română Craiova va intra în reabilitare
Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2020, 08:53
Clădirea emblematică a Băniei în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română Craiova va intra în reabilitare.
Imobilul monument istoric va fi reabilitat și consolidat după doi ani în care s-a lucrat la partea de documentații. Procedura de achiziție a fost postată ieri în sistemul electronic de achiziții publice, valoarea estimată fiind de 93,5 milione de lei cu TVA.
Din acești bani, cheltuielile pentru proiectare și asistență, plus cele care se referă la urmărirea în timp a comportării lucrării, ajung la aproape 1 milion 300 de mii de lei.
Durata de realizare a investiției este de 90 de luni. Ofertele sunt așteptate până la data de 22 octombrie, iar cea care va avea „cel mai bun raport calitate – preț“ va fi desemnată câștigătoare.