CNÎPMMR nu susţine reintroducerea răspunderii penale pentru cei care nu plătesc contribuţiile şi impozitele către stat
Publicat de Cosmin Meca, 2 octombrie 2019, 09:34
CNÎPMMR nu susţine reintroducerea răspunderii penale pentru cei care nu plătesc contribuţiile şi impozitele către stat
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România nu susţine reintroducerea răspunderii penale pentru cei care nu plătesc contribuţiile şi impozitele către stat, propusă de ministrul Finanţelor.
Preşedintele Consiliului, Florin Jianu spune că este deja reglementată răspunderea contravenţională pentru această faptă şi că situaţia din economie este caracterizată de multe ori de blocaje financiare, generate de plăţile întârziate, neplata la timp a facturilor în contractele de achiziţii publice, lipsa lichidităţilor şi accesul limitat la credite şi finanţări.
Modificarea legislativa propusă de ministrul Finanţelor prevede pedepse cu inchisoarea de la unul la 6 ani pentru reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata sau, după caz, nereţinerea ori neîncasarea, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor.