Cod galben de ceaţă în 11 judeţe. Pe A1, vizibilitatea scade pe alocuri sub 100 de metri
Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2017, 09:52
Vizibilitate sub 50 de metri pe DN1 Teiuş – Aiud din cauza ceţii dense
Traficul rutier se desfăşoară, luni dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă pe DN1 Teiuş – Aiud, în unele locuri vizibilitatea fiind de sub 50 de metri.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, în judeţul Alba, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă pe DN1 Teiuş – Aiud.
Întrucât vizibilitatea, pe unele porţiuni, scade sub 50 de metri, poliţiştii recomandă şoferilor să reducă viteza, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă pentru 11 judeţe ale ţării.
Cod galben de ceaţă în 11 judeţe. Pe A1, vizibilitatea scade pe alocuri sub 100 de metri
Meteorologii avertizează că în judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna, Sibiu, Harghita, Braşov, Alba, Bihor, Timiş şi Arad, valabile cele mai multe până la ora 11.00, se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m, izolat sub 50 metri.
Totodată, pe autostrada 1, pe tronsonul Remetea – Nădlac, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, iar vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 100 de metri, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
sursa:mediafax.ro