Cod galben de furtuni în 32 de județe
Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2019, 11:55
În intervalul 15 iunie, ora 12.00 – 16 iunie, ora 23.00, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice și sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie.
Îndeosebi după-amiaza și seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
COD GALBEN
În intervalul 15 iunie, ora 12.00 – 15 iunie, ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crișana, Maramureș și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.