Cod galben și portocaliu de averse torențiale
Publicat de Cosmin Meca, 3 iulie 2019, 11:30
COD GALBEN
În intervalul 03 iulie, ora 10.00 – 04 iulie, ora 03.00, în sudul, sud-estul și local în centrul și estul țării, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Notă: În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.
COD PORTOCALIU
În intervalul 03 iulie, ora 10.00 – 04 iulie, ora 03.00, în județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Vrancea, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța, Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.