Cod portocaliu de caniculă
Publicat de Cosmin Meca, 31 iulie 2016, 18:03
Luna august începe cu temperaturi extreme. Valul de căldură care a afectat în ultimele zile mare parte din România va continua şi se va intensifica, anunţă meteorologii, care au emis noi avertizări. Un cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat a intrat în vigoare în urmă cu puţin timp – el vizează, până diseară al ora 20:00 – toată partea de sud a ţării: din judeţul Mehedinţi până în Tulcea şi Constanţa, temperaturile vor ajunge frecvent la 35-36 de grade.
Mâine la prânz însă se va activa un cod portocaliu valabil până la asfinţit. Conform ANM, după-amiaza, în judeţele Dolj, Olt şi Teleorman, Giurgiu, Călărasi, Ialomiţa si Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, se vor atinge local maxime termice de 37-38 de grade, iar izolat se vor înregistra chiar 39 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat pe arii extinse. Vor fi aub atenţionare şi alte zone ale ţării mâine un cod galben va fi valabil pentru sud şi est, dar pe arii restrânse disconfortul termic se va resimţi si în zonele de câmpie şi podis din regiunile intracarpatice.