Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 13 judeţe
Publicat de Cosmin Meca, 7 iulie 2018, 09:04
Hidrologii au instituit un Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare, valabil sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 00:00, pe râuri din 13 judeţe.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în perioada menţionată sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman) şi Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov).
De asemenea, în intervalul 7 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 18:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii, pe următoarele cursuri: Vişeu şi Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş-Severin şi Gorj), Drincea şi Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judetţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna şi Vrancea), Suceava, Moldova şi Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.