Codul galben de ger este în continuare în vigoare (audio)
Publicat de Liviu Goga, 22 ianuarie 2016, 20:25
Codul galben de ger este în continuare în vigoare şi vizează aproape toate judeţele ţării. Singurele excepţii sunt Caraş-Severin, Timiş, Satu-Mare, Arad şi Bihor. Până marţi, temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 si -15 grade, iar izolat pot coborî şi până la -28, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade. Cum va fi vremea în weekend? Arina Petrovici a stat de vorbă cu meteorologul de serviciu, Mirela Polifronie:
Între timp, Centrul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu anunţă că a prelungit până duminică seara, la ora 20.00, avertizarea de risc mare, de gradul 4, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş.